Publicat: 16 Ianuarie, 2019 - 09:37

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a avut, în data de 15 ianuarie 2019, întrevederi cu Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Constituţionale din Parlamentul European, Danuta Hubner şi cu Prim-vicepreşedintele Parlamentului European, Mairead McGuinness, în marja vizitei oficiale efectuate de delegaţia condusă de Prim-ministrul României, la Strasbourg.

Principalele subiecte abordate în cadrul reuniunii bilaterale cu Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Constituţionale din Parlamentul European, Danuta Hubner, au vizat priorităţile României pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi o serie de dosare instituţionale aflate pe agenda Comisiei pentru Afaceri Constituţionale în perioada următoare.

De asemenea, a fost abordată şi tema pregătirilor la nivel european pentru desfăşurarea alegerilor europene. George Ciamba şi Danuta Hubner au evidenţiat importanţa bunei derulări a proximului exerciţiu electoral european care se va desfăşura în mai 2019. Din acest punct de vedere, a fost întărită necesitatea accelerării demersurilor în scopul promovării dezbaterilor democratice, combaterii fenomenului dezinformării şi derulării unor alegeri libere şi corecte.

Discuţia cu Prim-vicepreşedintele Parlamentului European, Mairead McGuinness, s-a concentrat pe aspecte privind dimensiunea parlamentară a Preşedinţiei României, fiind evidenţiată buna colaborare la nivel naţional între legislativ şi executiv în exercitarea mandatului de Preşedinţie a Consiliului UE.

Totodată, din discuţiile cu ambii oficiali ai Parlamentului European a reieşit convingerea că evoluţiile privind procesul Brexit trebuie să reflecte în continuare unitatea la nivelul statelor membre. "Acordul de retragere agreat la nivel politic de către UE şi Marea Britanie rămâne cel mai eficient instrument pentru limitarea consecinţelor negative ale Brexit-ului pentru ambele părţi", a precizat ministrul George Ciamba.

Cele două întâlniri au reprezentat un bun prilej pentru a reafirma interesul României, în calitate de Preşedinţie a Consiliului UE, de a derula mandatul în spiritul unei bune cooperări cu Parlamentul European, partener instituţional cheie, în scopul avansării şi finalizării dosarelor curente aflate pe agenda europeană. Totodată, a reieşit dorinţa de a lucra în strânsă cooperare pe durata Preşedinţiei României la Consiliul UE, pentru a asigura progresele necesare cu privire la aceste dosare.

Priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene şi viziunea asupra viitorului Uniunii au fost prezentate la data de 15 ianuarie 2019, în plenul Parlamentului European de către Prim-ministrul României.

Programul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene este disponibil aici: https://www.romania2019.eu/wp-content/uploads/2017/11/ro_program_ropres2...

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: