Publicat: 11 Ianuarie, 2019 - 08:38

Ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, a primit astăzi, 10 ianuarie 2019, pe ambasadorul desemnat al Republicii Turcia, Fusun Aramaz, în vederea prezentării copiilor scrisorilor de acreditare.

Oficialul român a prezentat coordonatele de acţiune şi obiectivele României pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi a subliniat importanţa dialogului UE-Turcia, spre beneficiul ambelor părţi.

Cei doi interlocutori au făcut o scurtă trecere în revistă a ansamblului relaţiei bilaterale, a obiectivelor de interes comun în perioada următoare şi a dialogului politic derulat la nivel bilateral şi regional. Ministrul delegat George Ciamba a evidenţiat Parteneriatul strategic dintre România şi Turcia, Planul de acţiune care ghidează relaţia bilaterală şi a salutat evoluţia ascendentă a schimburilor economice şi cooperarea aprofundată pe tematici regionale.

Oficialul român a felicitat-o pe Fusun Aramaz pentru numirea în funcţia de ambasador al Republicii Turcia în România, asigurând-o de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe pentru îndeplinirea mandatului său.
 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: