Publicat: 2 Februarie, 2017 - 19:27
Share

Secretarul de Stat pentru Afaceri Bilaterale și Strategice în Spațiul Euroatlantic, George Ciamba, a avut joi, 2 februarie 2017, o întrevedere cu ambasadorul Republicii Elene în România, Vassilis Papadopoulos.

Discuțiile au prilejuit o analiză detaliată a stadiului relațiilor bilaterale, care beneficiază de un fundament istoric important. În context, oficialul român a accentuat necesitatea recapitalizării acestui fundament, prin aprofundarea dialogului politico-diplomatic și a cooperării economice și sectoriale. În acest sens, secretarul de stat a subliniat importanța reluării dialogului în format trilateral România-Grecia-Bulgaria.

Interlocutorii au abordat și potențialul impact al noii Administrații americane, adițional celui al Brexit, asupra dinamicii politice la nivelul Uniunii Europene. Astfel, a fost agreată importanța cooperării în plan european, îndeosebi în actual context, caracterizat de multiple provocări.