13 aprilie 2021

George Enescu – 140 la Radio România Muzical

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Un simbol pentru cultura românească, cel mai important compozitor român al timpurilor, George Enescu a venit pe lume în 19 august 1881; în 2021 se împlinesc 140 ani de la naşterea sa.

Aniversarea lui George Enescu este sărbătorită la nivel naţional şi internaţional, iar Radio România Muzical, unicul post de radio românesc dedicat muzicii culte, a pregătit o întâlnire specială cu George Enescu pentru ascultătorii săi.

Începând cu data de 1 aprilie 2021, în fiecare zi de joi, până în 30 decembrie 2021, la Radio România Muzical poate fi ascultată integrala creaţiilor lui George Enescu, alături de toate înregistrările pe care George Enescu le-a lăsat în calitate de interpret: violonist, pianist şi dirijor.

40 episoade de aproximativ o oră, difuzate săptămânal în jurul orei 14.30, în cadrul emisiunii Polifonii – despre George Enescu, compozitorul a 33 de opusuri, dar şi al unui mare număr de lucrări fără număr de opus şi al unor lucrări inedite sau neterminate, (re)descoperite după moartea sa. Dar şi despre interpretul George Enescu, un legendar violonist al secolului XX, în egală măsură, un mare pianist şi dirijor.

Audiţia lucrărilor enesciene este însoţită de comentariile unuia dintre cei mai importanţi exegeţi ai creaţiei lui George Enescu: compozitorul Pascal Bentoiu. În 2005, Pascal Bentoiu (1927-2016) a fost autorul unei serii de emisiuni dedicate lui George Enescu la Radio România Muzical – comentariile sale au fost strânse pe un album apărut în 2017 la Editura Casa Radio, un extraordinar document audio, o contribuţie esenţială la cunoaşterea creaţiei enesciene, concepută pentru un public larg.

Din 1 aprilie, în fiecare zi de joi, emisiunile dedicate aniversării George Enescu 140 sunt realizate de Sorina Bobeico şi Monica Cengher, beneficiind şi de un minisite în pagina www.romania-muzical.ro pentru audiţii ulterioare.