29 iunie 2022

George Șişcu: Cu calm şi măsuri potrivite putem fi pe creştere şi în acest an

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Sunt turbulenţe serioase în regiune, vor fi efecte şi în plan economic, dar cu calm şi măsuri potrivite putem fi pe creştere şi în acest an
A trecut o lună de la începutului războiului din Ucraina, iar din păcate nu putem estima când se va şi sfârşi. Calculele iniţiale ale Rusiei că va reuşi să cucerească rapid ţara vecină au fost date peste cap de rezistenţa ucraineană, astfel că e greu de spus azi ce se va întâmpla în următoarele săptămâni.

Pentru România, din punct de vedere militar nu sunt motive serioase de îngrijorare. Sigur că atunci când ai un război crâncen la graniţe e posibil orice, mai ales cu un lider politic la Moscova atât de imprevizibil, însă apartenenţa noastră la NATO ne oferă garanţii solide de securitate.
Întrebarea multora este însă ce se va întâmpla din punct de vedere economic şi dacă putem evita o criză, aşa cum se discută deja în multe state europene. România are exporturi către Ucraina şi Rusia în valoare totală de două miliarde de euro, iar importurile sunt ceva mai ridicate. Vorbim de un impact de trei la sută, asta în condiţiile în care afacerile noastre sunt preponderent orientate către Vest. Cu alte cuvinte, ar trebui ca economia noastră să absoarbă fără probleme şocul pierderii, fie şi temporare, a celor două pieţe de la răsărit.
Dar indirect suntem şi noi expuşi, pentru că orice creştere a preţului mondial la combustibili, energie şi gaz ne va afecta în bună măsură.
Trebuie să fim cu toţii sinceri, să dovedim responsabilitate şi să spunem lucrurilor pe nume. Sunt turbulenţe serioase în regiune, vor fi şi efecte în plan economic, dar cu calm, înţelepciune şi măsuri adecvate putem depăşi perioada deloc uşoară pe care o avem în faţă.
Este important ca pe termen scurt să ne asigurăm securitatea energetică şi cea alimentară. Am ieşit din iarnă şi trebuie deja să ne gândim la sezonul rece viitor. La fel şi în domeniul agricol urmează săptămâni decisive.
Nu sunt motive de panică, dimpotrivă. Vor exista bani suficienţi pentru investiţii, problema este că nu trebuie irosit nici un euro din fondurile europene pe care le avem la dispoziţie.
Avem datoria să asigurăm o creştere robustă a economiei româneşti în acest an şi sunt optimist că vom atinge această ţintă.

Declarație a deputatului George Șişcu (Grupul parlamentar al PNL)