10 august 2022

George Şişcu: Sunt miliarde de euro disponibile pentru investiţii, avem nevoie de mobilizarea mediului de afaceri

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Economia românească oferă multe oportunităţi în această perioadă, chiar dacă avem război nu departe de graniţele noastre, iar pandemia ne afectează de mai bine de doi ani.

Investiţiile reprezintă oxigenul pentru orice economie, indiferent de conjunctura internă sau internaţională. În perioada următoare, mediul de afaceri, în principal IMM-urile, va accesa un pachet de câteva miliarde de euro. De asemenea, pentru dezvoltarea infrastructurii de transport avem la dispoziţie în următorii ani o sumă de aproximativ 21 miliarde de euro, atât din PNRR, cât şi din fondurile de coeziune.

Recent, Guvernul condus de Nicolae Ciucă a aprobat pachetul Sprijin pentru România, în valoare de 17,3 miliarde de lei, iar 60 la sută din această sumă va fi direcţionată către susţinerea economiei. Este cel mai mare buget de investiţii pe care România l-a avut în ultimii 30 de ani.

Actualul Guvern rămâne unul pro-business, fiind asigurată stabilitatea fiscală atât de aşteptată de mediul de afaceri, fără a fi introduse noi taxe.

Măsurile Guvernului nu vor putea fi însă puse în practică fără mobilizarea mediului privat. Este necesară şi implicarea instituţiilor statului, inclusiv a celor de la nivel local. Avem la dispoziţie bani mulţi pentru investiţii, va fi necesar un efort comun pentru a duce proiectele la capăt.

În ciuda unor informaţii alarmiste privind tot felul de crize care se vor abate peste Europa, situaţia României nu este una îngrijorătoare. Suntem în măsură să asigurăm necesarul de grâu, porumb sau floarea soarelui pentru consumul intern, ba mai mult, o parte din producţie o putem dirija la export.

Este adevărat că pot apărea scumpiri la alimente, dar situaţia este întâlnită la nivel global, nu este specifică doar ţării noastre.

În acelaşi timp, actuala coaliţie de guvernare este preocupată de asigurarea securităţii energetice. Legea offshore îşi va urma traseul în Parlament, iar speranţele noastre este ca până la 1 iunie să fie promulgată. Este o lege extrem de importantă, pentru că ne va asigura independenţă energetică, dar ne va şi proteja în faţa variaţiilor de preţ de pe pieţele externe.

România rămâne o ţară sigură pentru investiţii, iar, în ciuda contextului extern mai puţin favorabil, suntem angajaţi ireversibil pe drumul dezvoltării!

George Şişcu
Deputat PNL

Sursa foto: Facebook George Şişcu