Publicat: 18 Aprilie, 2012 - 11:34
Share

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat, Marți, sentința în cazul "Valiza". Patronul echipei Steaua, Gigi Becali, a fost achitat în ceea ce privește acuzațiile de dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată din dosarul "Valiza". Sentinţa pronunţată de judecătorii Curţii Supreme a anulat sechestrul asupra celor 1,7 milioane euro aflaţi în valiza confiscată la Cluj, destinaţi jucătorilor de la Universitatea. De asemenea, s-a hotărât ca toate cheltuielile de judecată să fie suportate de stat.

În acelaşi dosar, a fost achitat şi Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, acuzat de procurori de favorizarea infractorului.
De altfel, anchetatorii au anunțat că vor face recurs în termenul legal de 10 zile.
În ce priveşte opinia separată, judecătorul a considerat condamnarea la închisoare cu suspendarea executării în cazul celor cinci inculpaţi.

Gigi Becali a declarat în așteptarea sentinței. „S-a demențit lumea! A înnebunit! Nu poți să spui la premiere mită. Cine spune asta are rahat la cap”.
 
Gigi Becali a fost trimis în judecată, în decembrie 2008, în dosarul "Valiza", de către DNA, cu acuzaţia de dare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Alături de el au mai fost trimişi în judecată Teia Sponte, Alina Florentina Ciul, Victor Piţurcă, Radu Gheorghe Marino şi Raul Volcinschi.
 
Potrivit rechizitoriului DNA, în 11 mai 2006, finanţatorul FC Steaua ar fi promis fiecărui jucător al clubului "Gloria 1922 Bistriţa" sume de bani cuprinse între 5.000 şi 10.000 de euro pentru ca aceştia să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu.
 
Doi ani mai târziu, în perioada 4-7 mai 2008, Becali a oferit suma de 1.700.000 de euro jucătorilor de la "Universitatea Cluj" pentru meciul din etapa a 34-a Campionatului Naţional de Fotbal - Liga I - aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare - tot pentru îndatoririle de serviciu.
 
Unul dintre avocaţii lui George Becali le-a spus judecătorilor că finanţatorul echipei Steaua nu a urmărit nicio clipă să comită fapte de corupţie şi a vrut doar să motiveze echipa. Avocatul a mai spus că jucătorii nu au crezut că vor fi recompensaţi. Atunci, George Becali s-a ridicat în picioare şi a cerut instanţei să nu-l asculte pe avocat:"Domnul avocat spune numai minciuni. Eu vroiam să îi premiez", le-a spus Becali judecătorilor.