Publicat: 15 Mai, 2019 - 12:00

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti dezvoltă programe de studiu internaţionale în parteneriat cu Academia Naţională de Inginerie a Statelor Unite ale Americii

Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti (UPB) organizează, împreună cu Academia Naţională de Inginerie a SUA, cel mai mare workshop internaţional în domeniul ingineriei: Grand Challenges Scholars Programs - GCSP2019. Evenimentul, care are loc în perioada 15 - 17 Mai, în incinta universităţii, este singurul de acest tip din Europa şi reprezintă un program amplu, care a fost implementat în SUA şi este susţinut în prezent de majoritatea companiilor de top americane.

Scopul workshop-ului este acela de a inspira universităţile din regiune să realizeze programe similare, să creeze legături între instituţiile de învăţământ superior, să sprijine schimburile şi cooperarea cu instituţiile din SUA şi să implice corporaţiile interesate de educaţia în domeniul ingineriei în formarea studenţilor. În cadrul acestui eveniment, UPB îşi va prezenta propriul program GCSP.

Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la UPB, clădirea Rectoratului, Amfiteatrul "Radu Voinea"- AN010, 16 mai, cu începere de la ora 09:00.

"Colaborarea Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti cu instituţiile americane de prestigiu reprezintă deja o tradiţie pentru noi. Tocmai de aceea, Academia Naţională de Inginerie a SUA a decis ca partenerul strategic pentru această parte a lumii să fie universitatea noastră. Este începutul unei colaborări între două instituţii de ştiinţă prestigioase, care are scopul să pregătească actuala generaţie de studenţi de elită care vor schimba lumea prin inovaţie. Sunt convins că această colaborare va fi o mare reuşită", a declarat rectorul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, Mihnea Costoiu.

În noiembrie 2018, 125 de universităţi americane erau membre ale acestui program. La nivel internaţional, 51 de universităţi au dezvoltat programe operaţionale sau programe în curs de pregătire. Workshop-ul din Bucureşti îşi propune să extindă reţeaua globală GCSP.

Într-o scrisoare de angajament din 2015, prezentată preşedintelui Barack Obama, 122 de şcoli de inginerie şi-au anunţat planurile de a se alătura acestei iniţiative menite să educe o nouă generaţie de ingineri special pregătită pentru a aborda unele dintre cele mai presante probleme cu care se confruntă societatea în secolul XXI.

Invitaţi - Grand Challenges Scholars Programs - GCSP2019:

- Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei Naţionale

- reprezentanţi ai Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti

- reprezentanţi ai Academiei Naţionale de Inginerie a Statelor Unite ale Americii (NAE)

- reprezentanţi ai universităţilor din România şi Europa

- reprezentanţi ai mediului economic