Publicat: 28 Septembrie, 2018 - 12:54

În perioada 25 - 28 septembrie a avut loc la la Sibiu, în cadrul Sibiu Opera Festival, ediţia cu numărul 10 a concursului de canto "Vox Artis". Tineri artişti de pe întreg mapamondul au concurat în faţa unui juriu compus din personalităţi ale scenei lirice internaţionale. Concursul se va încheia astăzi, 28 septembrie 2018 cu concertul de Gală al Laureaţilor. Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu va fi condusă de dirijorul Juan Cantarell din Spania.

Artişti din 14 ţări au fost prezenţi timp de patru zile la Sibiu pentru a participa la ediţia a X-a a Concursului de Canto "Vox Artis". Premiul I nu s-a acordat la această ediţie aşa că premiul II a fost atribuit ex aequo sopranei Stella Kavvadia (Grecia) şi sopranei Leah Gordon (Canada). Premiul III a fost acordat lui Roger Krebs (bas) din Elveţia. Premiul pentru "operetă" a fost câştigat de Jenny Sandelin din Finlanda, cea care a obţinut şi Premiul Special "Irina Bossini". Au mai fost acordate 3 premii speciale "Opernsanger Studio Vienna" - Leah Gordon (Canada), Gheorghe Cibotaru (Rep. Moldova) şi Andreea Bălan (România). Premiul special "Filarmonica de Stat Sibiu" a fost acordat Stellei Kavvadia şi constă într-un concert alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu. Revista "Melos", reprezentată de critical musical Costin Popa a acordat două premii speciale: Franciska Volşik (România) şi Gheorghe Cibotaru (Rep. moldova). Concursul Internaţional de Canto "Vox Artis" reprezintă o platformă de manifestare artistică şi de afirmare scenică a tinerelor talente din domeniul muzicii de operă şi este organizat de către Filarmonica de Stat Sibiu în parteneriat cu "Artcor Artists Agency" (Viena).
Laureaţii ediţiei din acest an vor susţine astăzi un concert de gală la Sala Thalia cu începere de la ora 19, alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii de Stat Sibiu condusă chiar de preşedintele juriului, dirijorul spaniol Juan Cantarell. Programul serii cuprinde compoziţii semnate de G. Verdi, W.A. Mozart, G. Puccini, J. Strauss, Fr. Lehar, G. Rossini şi A. Dvorak.

Membrii juriului: 
Preşedintele concursului: Juan CANTARELL - Dirijor, Director Muzical - Burgopera Productions & International Operafestival Hunedoara Lirică (Spania)
Angelo TADDEO - Consultant Artistic Opera Caroline (SUA) / Toledo Opera (SUA)
Warcislaw KUNC - Dirijor, General Manager Opera Baltycka (Polonia)
Theodore CORESI - ArtCor Artists Agency, Profesor la Universitatea de Muzică Oradea (Austria)
Costin POPA - Critic muzical, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor (România)

Sibiu Opera Festival este un eveniment organizat de Filarmonica de Stat Sibiu cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Sibiu. Acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu.
Biletele pentru acest concert pot fi achiziţionate online de pe site-ul www.kompostor.ro şi de la Casa de bilete a Filarmonicii de Stat Sibiu (Sala Thalia, Str. Cetăţii nr.3-5), între orele 10,00-12,00 şi    13,00-16,00. Preţul unui bilet este de 30 de lei. Se acordă o reducere de 50% pentru elevi, studenţi şi pensionari.