Publicat: 20 Februarie, 2013 - 16:17
Share

O nouă grevă generală paralizează, marţi, Grecia. Prima măsură de protest de anul acesta a fost organizată de principalele confederaţii sindicale din ţară. Greva perturbează, în special transporturile aeriene, deoarece controlorii de trafic şi-au încetat activitatea.
 
Transportul urban dar şi traficul pe calea ferată  vor fi, de asemenea, afectate, în timp ce vapoarele ce deservesc insulele greceşti vor rămâne  în porturi. În grevă se află avocaţii, dar şi mulţi comercianţi.
 
Liderii sindicatelor spun că protestul va culmina cu un miting organizat în centrul Atenei.
 
Grecii sunt nemulţumiţi de măsurile de austeritate cerute de creditorii internaţionali ai căror reprezentanţi sunt aşteptaţi la Atena, la începutul lunii viitoare, pentru a verifica punerea în aplicare a acestora.