Publicat: 24 Mai, 2012 - 09:35
Share
Corespondenţă din Bruxelles: Carmen Dinu

Liderii UE, reuniţi Miercuri seara la Bruxelels, pentru un Summit informal, susţin că, Grecia trebuie să rămână în zona euro, dar Atena trebuie să îşi respecte angajamentele asumate în cadrul planului de ajutor convenit cu creditorii internaţionali.

"Vrem ca Grecia să rămână în zona euro atât timp cât îşi respectă angajamentele. Suntem pe deplin conştienţi de eforturile semnificative depuse deja de cetăţenii greci", a declarat preşedintele UE Herman Van Rompuy, în conferinţa de presă de la finalul reuniunii, care a durat până noaptea tâârziu. Potrivit oficialului europeana, "zona euro a dat dovadă de o solidaritate considerabilă, eliberând deja împreună cu FMI aproape 150 de miliarde de euro pentru sprijinirea Greciei începând din 2010". Van Rompuy a subliniat totodată că, ţările UE s-au angajat să garanteze că “fondurile structurale şi instrumente europene sunt mobilizate pentru a pune Grecia pe drumul spre creştere şi creare de locuri de muncă”.

In opinia preşedintelui UE, "continuarea reformelor vitale pentru restabilirea sustenabilităţii datoriei, stimularea investiţiilor private şi întărirea instituţiilor (Greciei) reprezintă cea mai bună garanţie pentru un viitor mai prosper în zona euro". Prezent la conferinţa de presă menţionată, preşedintele Comisiei Euopene, Jose Manuel Barroso, a declarat că mesajul transmis de şefii de stat şi de guvern este următorul: 'vom rămâne alături de Grecia atât timp cât Grecia îşi respectă angajamentele'.
Atât Rompuy, cât şi Barroso au atras atenţia că Europa aşteaptă alegerile din 17 iunie, dar grecii trebuie să înţeleag că, “este important că, astăzi, Consiliul European a transmis un mesaj clar Greciei: vrem ca Grecia să rămână în zona euro, suntem alături de Grecia. Însă aşteptăm de asemenea ca autorităţile din Grecia să respecte angajamentele". Barroso a ţinut totodată să sublinieze că, Uniunea este pregătită “să-şi continue sprijinul pentru Grecia prin fonduri structurale şi alte instrumente europene”.

In legătură cu eventuala ieşie a Greciei din zona euro, ministerul elen de Finanţe a negat existenţa unui posibil accord al ţărilor din zona euro, de a pregăti un plan în cazul în care acest lucru s-ar întâmpla, darministrul belgian de finanţe, Steven Vanackere, a declarat înaintea summitului că 'toate planurile de urgenţă (pentru Grecia) revin la acelaşi lucru: a fi un guvern responsabil înseamnă a anticipa chiar şi ceea ce speri să eviţi'.

Prezent la Summit, preşedintele României, Traian Băsescu a subliniat că toţi şefii de stat sau de guvern participanţi şi-au exprimat solidaritatea faţă de Grecia. ''Nimeni nu vrea Grecia în afară (zonei euro) şi asta nu numai din motive ce ţin de riscurile unui astfel de scenariu, ci şi din solidaritate''. Potrivit şefului statului, Europa trebuie să treacă “la programe de creştere economică”, pentru că, susţine Băsescu, “fără consolidare fiscală şi a reformelor structurale, în mod cert banii împrumutaţi şi eventual investiţi nu ar face decât să fie aruncaţi într-o economie necompetitivă şi nu ar face nimic altceva decât să ne crească nivelul de îndatorare, fără a deveni mai competitivi". mărirea fondurilor structurale pentru statele nou intrate în UE ar putea reduce decalajele între membrii noi şi cei vechi ai Uniunii.

"De asemenea, având în vedere discuţiile care sunt în mod deosebit la statele donatoare, legat de reducerea contribuţiilor pentru bugetul următor, pentru exerciţiul 2014-2020, am solicitat să se aibă în vedere nevoia ca fondurile structurale să fie mărite pentru statele nou intrate în UE, pentru că numai aşa putem reduce decalajele de dezvoltare între statele vechi membre şi statele noi, proaspăt venite în UE", a mai spus şeful statului.