Publicat: 14 Decembrie, 2019 - 10:47
Share
Se iau bani la greu de la Dezvoltare, Agricultură, Sănătate și Finanțe

Strategia fiscal-bugetara a Guvernului care are, teoretic, mandat doar până în decembrie 2020, dar care face proiecții pe urmatorii 3 ani, da indicii relevante despre cum vor cheltui banii in 2020 ministerele care sunt cei mai mari 10 ordonatori de credite bugetare. 4 dintre cele 10 ministere vor primi si cheltui cu 7,92 de miliarde de lei mai putin decat in executia preliminata pe 2019.

Pentru toate cele 10 mari ministere sunt estimate alocari mai mici ca proportii dintr-un produs intern brut (PIB) in crestere cu 4,1%, pana la mai mult de 1.129 de miliarde de lei, potrivit Strategiei fiscal-bugetare publicata recent de Ministerul Finantelor Publice (MFP).

Ministerul Lucrarilor Publice si Dezvoltarii ar putea pierde de departe cei mai multi bani, 4,18 miliarde de lei (-45,5% fata de 2019 si 0,44% din PIB pe 2020), urmat de:Ministerul Agriculturii (2,97 mld. lei, -13,9% si 1,63% din PIB), Ministerele Sanatatii si Finantelor Publice, care ar putea primi cu 764 milioane de lei mai putin (-3,2% si respectiv -8,3% fata de 2019).

MFP estimeaza transferuri mai mici catre unitatile administratiilor locale (UAT) cu 4,55 de miliarde de lei, in bugetul Ministerului Lucrarilor Publice si Dezvoltarii

Minusul provine, cel mai probabil, de la reducerea bugetului Programului National de Dezvoltare Locala (PNDL), deseori criticat ca ar fi folosit ca instrument politic.

Dealtfel, una dintre intențiile Guvernului, devoalată în ultima ședință, este și desființarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii:

„Un capitol important al acestui proiect de lege priveşte Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, o schemă, de fapt, de împrumuturi fictive, prin care fostul Guvern a amăgit autorităţile locale cu contracte de finanţare fără o sursă bugetară reală, ci doar pentru a evita înscrierea unor credite de angajament în calculul deficitului bugetar. (…) Acest mecanism de finanţare, urmare a proiectului de lege aflat în prima lectură şi pentru care Guvernul urmează să-şi angajeze răspunderea, va fi desfiinţat. (…) Fondul de Dezvoltare şi Investiţii se transferă de la Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, care trebuie să revină la misiunea ei de bază, aceea de a face prognoze şi studii de impact bugetar, se transferă la Ministerul Lucrărilor Publice şi Administraţiei, iar valoarea împrumuturilor acordate în cadrul contractelor de finanţare deja semnate, 239 de contracte de finanţare semnate, dintre care 40 au primit deja avans sau deconturi în perioada 1 octombrie – 8 noiembrie, se diminuează la valoarea deja virată beneficiarilor şi diferenţa neutilizată se restituie până la sfârşitul anului într-un cont la MLPDA”, a declarat Ionel Dancă, vineri, la finalul şedinţei de Guvern.

Fiind întrebat dacă FDI va fi desfiinţat, el a explicat că „de trei săptămâni, acest Fond, din punct de vedere juridic, este ‘greu de ucis'”.

„Am încercat mai multe formule juridice astfel încât să anticipăm şi să evităm posibile litigii în instanţă ca urmare a desfiinţării abuzive a acestui fond. Prin urmare, am transferat fondul la Ministerul Lucrărilor Publice şi nu se mai alocă împrumuturi, iar valoarea împrumuturilor contractate se diminuează la valoarea împrumuturilor acordate. Practic, cei care au primit bani prin acest fond, vorbim de aproximativ 40 de proiecte, rămân cu banii luaţi, nu mai primesc nimic în plus. În acelaşi timp, păstrăm prevederea că ei trebuie să ramburseze banii. Şi atunci, pentru a putea rambursa banii, trebuie să rămână un cont disponibil la Ministerul Lucrărilor Publice, unde urmează să se ramburseze banii respectivi. Este o formulă de a ne proteja împotriva unor litigii, pe de altă parte asigurăm cadrul de recuperare a sumelor date pentru aceste împrumuturi”.