10 august 2022

Guvernul Indiei desfășoară o misiune de evacuare a cetățenilor săi din Ucraina, inițiată de prim-ministrul Narendra Modi și numită Operațiunea Gange

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Din cauza luptelor din aceasta țară, unde învață mii de studenți indieni, conflictul ucrainean este perceput ca una dintre principalele provocări la adresa securității partenerului strategic al Rusiei în Asia și un punct de dezbatere aprinsă cu privire la legitimitatea refuzului, în continuare, de a condamna Moscova al autorităților de la Delhi. Moartea unui student indian la Harkov a șocat întreaga țară, stârnind critici tot mai mari la adresa operațiunii rusești și solicitări urgente ca guvernul indian să își regândească poziția de susținere a Moscovei.

Acest lucru a fost confirmat de o conversație telefonică urgentă între președintele rus, Vladimir Putin și premierul indian, Narendra Modi, care a fost raportată de serviciul de presă de la Kremlin, miercuri seară. Tema discuțiilor inițiate de New Delhi a fost situația critică din jurul studenților indieni care s-au aflat în zona de război din Ucraina.

„Putin a subliniat că au fost date toate instrucțiunile necesare și armata rusă face tot posibilul pentru a asigura îndepărtarea, în siguranță, a cetățenilor indieni din zona de război și întoarcerea în patria lor. Partea rusă, în special, încearcă să organizeze o evacuare urgentă a unui grup de studenți indieni din Harkov printr-un coridor umanitar de-a lungul celei mai scurte rute către Rusia”, a spus serviciul de presă al administrației prezidențiale.

Cu câteva ore mai devreme, miercuri, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Nikolai Patrushev, a avut o conversație telefonică urgentă cu consilierul pentru securitate națională al primului ministru indian, Ajit Doval.

În acest context, ambasadorul Rusiei în India, Denis Alipov, la un briefing pentru presa indiană, a răspuns celor mai sensibile întrebări legate de relațiile dintre Moscova și New Delhi, în legătură cu operațiunea specială rusă în Ucraina, provocând o reacție din ce în ce mai ambiguă din partea politicienilor indieni, experți și mass-media.

„Suntem aliați strategici ai Indiei. Suntem recunoscători Indiei pentru poziția sa echilibrată în cadrul Națiunilor Unite. India înțelege adâncimea acestei crize”, a spus ambasadorul Alipov.

El a amintit că New Delhi s-a disociat de sancțiunile și presiunile anti-ruse asupra Rusiei și s-a abținut de la votul unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU, care propunea condamnarea acțiunilor Rusiei în Ucraina.

Ambasadorul Federației Ruse în India a abordat și problema discutată de conducerea Rusiei și Indiei, legată de situația celor câteva mii de studenți indieni aflați în diferite regiuni ale Ucrainei.

„Am primit solicitări din India pentru o evacuare de urgență a tuturor celor care sunt blocați acolo, pe teritoriul Rusiei. Lucrăm activ la toate căile și mijloacele de a lansa o astfel de operațiune și de a oferi un coridor umanitar pentru evacuarea oamenilor de acolo”, a explicat ambasadorul Alipov. De asemenea, el și-a exprimat regretul pentru moartea unui student indian la Harkov, promițând o anchetă asupra acestui „incident regretabil”.

„Situația, când câteva mii de studenți indieni au fost direct afectați de conflictul ucrainean, ne provoacă cea mai profundă îngrijorare. Ambasada Indiei la Moscova și-a concentrat eforturile pe asigurarea condițiilor pentru evacuarea rapidă și sigură a cetățenilor indieni din regiunile de est ale Ucrainei, în condițiile în care sunt 3.000 de studenți indieni doar la Harkov și alți 700 la Sumy. Membrii misiunii noastre au plecat deja la Belgorod și Kursk, lucrând îndeaproape cu partea rusă pentru a rezolva problemele practice legate de îndepărtarea studenților indieni din Ucraina”, a declarat Pavan Kapoor, ambasadorul Indiei în Rusia, pentru Kommersant.

Potrivit șefului misiunii diplomatice indiene, evacuarea indienilor din regiunile de vest ale Ucrainei se realizează de către ambasada Indiei în această țară, care menține contacte cu autoritățile din Polonia, Ungaria, Slovacia și România.

Inițiată de premierul Narendra Modi, o misiune umanitară de evacuare a cetățenilor indieni din estul și vestul Ucrainei a primit la Delhi denumirea de „Operațiunea Gange”, care amintește de râul sacru pentru sute de milioane de hinduși, pe care îl reprezintă sub forma unei zeițe care vine în ajutor în situații critice.

Comentând incidentul de marți de la Harkov, care a dus la moartea tragică a unui student indian, ambasadorul Kapoor a spus: „Nu intenționăm să dăm vina pe nimeni, dar îndemnăm ferm ambele părți să nu lupte în zone civile”.

Detaliile despre modul în care se desfășoară „Operațiunea Gange” au fost raportate de ziarul Times of India . Potrivit publicației, în perioada 2 martie – 8 martie, India intenționează să organizeze 31 de zboruri speciale, care vor permite întoarcerea a 6,3 mii de cetățeni indieni în patria lor (21 de zboruri sunt planificate a fi trimise în România, restul în Polonia, Ungaria și Slovacia). Evacuarea va fi efectuată de avioane de la Air India, Air India Express, SpiceJet, IndiGou și avioane militare de transport ale Forțelor Aeriene Indiene.

Numai pe 1 martie, în cadrul Operațiunii Gange, 1.300 de cetățeni indieni s-au întors acasă cu șase zboruri din statele vecine cu Ucraina.

În general, peste 13.000 de cetățeni indieni, majoritatea studenți, au părăsit Ucraina din 24 februarie.

Întrebarea cu privire la soarta cetățenilor indieni din Ucraina, al căror număr total la momentul începerii operațiunii speciale rusești, conform unor estimări, era de aproximativ 20 de mii de oameni, a explodat în spațiul informațional în ultimele zile și a devenit subiectul unei lupte de politică internă ascuțită.

Pasiunile au izbucnit luni când un membru al parlamentului din principalul Partid al Congresului, de opoziție și fostul său lider, Rahul Gandhi, care a luptat de două ori pentru funcția de premier, au postat pe Twitter un videoclip cu bărbați înarmați la granița ucraineană-polonă care băteau cetățeni indieni, împiedicându-i să treaca prin punctul de control si sa paraseasca tara.

Într-un videoclip care a devenit viral pe rețelele de socializare, o tânără indiană țipă în hindi: „Uite cum bat femeile!”

„Inima mea este alături de studenții indieni care sunt abuzați și pentru familiile lor care vizionează aceste videoclipuri. Nici un părinte nu trebuie supus unor astfel de teste. Nu putem abandona poporul nostru”, a scris pe Twitter fostul lider al Congresului și fiul Soniei și al lui Rajiv Gandhi. El a cerut guvernului premierului Modi să intensifice eforturile de evacuare a cetăţenilor indieni din Ucraina cât mai curând posibil.

Principalele ziare indiene citează mărturii ale studenților blocați în rânduri la granița ucraineană-polonă și acele încercări prin care aceștia trec, pe care unul dintre studenți, Mansi Chaudhary, le-a numit „tortură” într-un interviu acordat televiziunii NDTV.

„Granicerii nu ne-au lăsat să trecem. Cei care au încercat să facă asta au fost bătuți cu bețe, bătuți în față”, a spus Mansi Chaudhary.

A doua zi după ce filmul scandalos s-a răspândit de la granița ucraineană-polonă, a venit un mesaj despre moartea, la Harkov, a unui student la un institut de medicină din statul Karnataka, Shri Naveen Shekharappa Gyanagudara.

În legătură cu tragicul incident, premierul Narendra Modi a avut o întâlnire de urgență cu conducerea Ministerului de Externe, în cadrul căreia și-a exprimat condoleanțe familiei decedatului.

La rândul său, prim-adjunctul ministrului indian de externe, Shri Harsh Vardhan Shringla, i-a convocat pe ambasadorii Rusiei și Ucrainei, cerând să se ia măsuri urgente pentru a asigura siguranța cetățenilor indieni și evacuarea rapidă a acestora din zona de conflict.

Moartea unui student indian la Harkov a stârnit indignare în India, crescând brusc presiunea asupra guvernului Modi pentru a asigura siguranța cetățenilor țării. Operațiunea specială în curs face ca sarcina diplomației indiene să fie din ce în ce mai dificilă.

În declarațiile sale către Consiliul de Securitate al ONU, Delhi trebuie sa găsească un echilibru, având în vedere cooperarea în creștere cu Occidentul și parteneriatul strategic privilegiat cu Rusia.
A consemnat Ciprian Pop

Sursa foto: https://www.hindustantimes.com/