5 februarie 2023

Guvernul italian curtează Algeria

Distribuie pe rețelele tale sociale:
foto Georgia Meloni – wikipedia
Șefa guvernului italian,  Georgia Meloni, a început o vizită în Algeria care va pecetlui o asociere strategică între cele două țări mediteraneene.
Ambele părți sunt interesate, în special, de consolidarea cooperării economice, concentrându-se, în principal, pe sectoarele energetice, agricole, alimentare și auto.
Italia vrea să profite de situație pentru a deveni un hub de distribuție a gazelor, în vederea creșterii capacității de producție de gaze a Algeriei, prin gazoductul Galsi, cu o capacitate de cel puțin 8.000 de milioane de metri cubi pe an, care va lega Algeria de Sardinia, iar, apoi cu coasta toscană.
Trebuia să fie operațional în 2012, dar lucrurile au durat mult, atât din motive legate de situația internă din Italia, care acum aspiră să devină distribuitor de gaze, cât și într-o situație complicată marcată de sancțiunile împotriva Rusiei.
Prin interconexiunile și extinderile gazoductelor care leagă Europa de Rusia, Italia ar putea constitui o alternativă de reducere a tensiunii în aprovizionarea cu gaz, ținând cont de faptul că această opțiune ar putea fi, într-o oarecare măsură, o alternativă pentru înlocuirea gazului rusesc, care are o capacitate de aprovizionare de 155.000 de milioane de metri cubi pentru Europa.
Alegerea Italiei va fi o lovitură dură pentru Spania, care tocmai a semnat un tratat cu Franța și care s-a bazat pe terminalele sale de regazificare pentru a se poziționa ca un jucător cheie ca distribuitor de gaze pentru aprovizionarea Bătrânului Continent.
Italia ar putea profita de oportunitatea propunerii președintelui algerian Abdelmadjid Tebboune privind exportul de energie electrică. În paralel cu conducta, Algeria dorește să pună un cablu electric subacvatic de 270 de kilometri între Annaba și Sicilia prin Tunisia, cunoscut sub numele de conductă Transmed-Enrico Mattei.
Pe scurt, este un răspuns la numeroasele solicitări din partea Italiei de a asigura, în special, o continuitate suficientă a furnizării de energie electrică. Un proiect care ar trebui să fie încredințat Grupului Sonelgaz, care intenționează să producă 22.000 MW de energie electrică.
Cele două țări își vor consolida, de asemenea, parteneriatul energetic prin înființarea unei companii de producție de turbine cu gaz.
A consemnat Ciprian Pop