Publicat: 9 Februarie, 2012 - 23:29

Ungureanu şi-a încolonat ciurda de juniori şi cu “bătrânii” în frunte a dat piept cu votul parlamentului. N-a avut nici o surpriză, prietenii săi din fruntea USL asigurându-l că, deşi n-au nimic cu el personal, nu-i vor vota formula guvernamentală. Iar dacă vor reuşi să-l trântească de două ori, îl vor trimite înapoi la SIE să spioneze în linişte.

O asemenea posibilitate se dovedea, însă, extrem de improbabilă aşa că, începând chiar de astăzi, avem un guvern reşapat cu nouă miniştrii noi, în amestec cu şapte vechi.

Mişcarea făcută de Boc&Comp a fost una isteaţă. În primul rând pentru că a arătat „pisica” câtorva dintre „greii” partidului, demonstrându-le că ţara poate să funcţioneze şi fără ei. Iar în al doilea pentru că au transmis publicului un mesaj de deschidere spre alte formule. Mi-e greu să evaluez sentimentul pe care l-ar fi generat un executiv în care am fi avut în continuare de-aface cu Udrea, Boagiu şi Barbu. Dacă persistă vreun regret, el vine din partea celor care se obişnuiseră cu evoluţiile comic-fanteziste oferite de partiturile „stolului de papagali”: ceata de miniştrii impuşi de baronii locali la remanierea din 2010. Vom duce cu toţii lipsa unor figuri de calibrul lui Igaş, Ialomiţianu, Vreme, care s-au înscris ferm în topul celor mai slabi şi mai incompetenţi miniştri din timpurile moderne. Faţă de ei, celebrităţi de genul lui Romulus Zăroni, din guvernul Groza, ar fi făcut figură de tehnocrat sadea. Probabil însă că prin acest exerciţiu s-a făcut şi o demonstraţie utilă: mai rău de atâta nu se poate!

Cum va funcţiona guvernul reşapat de sub comanda intransigentului Ungureanu, a cărui declaraţie pripită cum că va demite orice ministru ce nu va corespunde exigenţelor sale va figura pe primul loc în analele gafelor sale prezente şi viitoare? Păi, de două ori a luat-o deja „peste bot” – cum spune poporul din Piaţa Universităţii - de la liderii UDMR şi UNPR, cărora a avut tupeul să le ceară câte două nominalizări  pentru fiecare portofoliu. Cel mai sugestiv răspuns a fost cel al lui Oprea, personaj pe care nu l-am bănuit niciodată că ar avea simţul umorului şi care a recomandat sec, pentru Apărare, pe Oprea şi... Oprea!

E dificil de evaluat cu ce autoritate va opera junele premier în relaţia cu reprezentanţii partidelor din coaliţie, de care depinde însăşi existenţa sa. Ungureanu se va afla în situaţia premierului Isărescu, care avea în subordine alţi trei premieri – şefi ai partidelor din componenţa coaliţiei de atunci, cu care trebuia să negocieze fiecare amănunt. Fostul şef al SIE are susţinere prezidenţială, dar nu are susţinere politică. Nici măcar din partea PDL-ului, unde curentul de opinie surd îi este deja extrem de nefavorabil. Liderii democraţi cu autoritate se întreabă de ce a fost nevoie să se aducă un premier de import, atâta timp cât în partid mai există persoane care şi-ar fi putut asuma o astfel de responsabilitate.

Aerul de prospeţime pe care-l aduce tinerimea împinsă în faţă de seniori are şi el o valabilitate limitată. Doar vreo doi dintre noii titulari – şi aici n-aş putea să-l pomenesc decât pe Drăgoi de la Finanţe şi – poate – Nazare de la Transporturi – au bruma de experienţă de conducere necesară acţionării pârghiilor mecanismului la comenzile cărora sunt instalaţi. „Noroc” că în spatele lor veghează bătrânii care i-au promovat, pentru că, altminteri, am avea prea multe prilejuri de amuzamente amare.  

Format: 

Rubrici: