Publicat: 15 Aprilie, 2014 - 12:16

Guvernul a decis sesizarea DNA în cazul devalizării Institutului de la Fundulea. Potrivit Corpului de control al premierului, aproape 2.000 de hectare ale institutului ar fi fost preluate ilegal. 

Ministrul Agriculturii la acea vreme, Stelian Fuia, spune că nu are nicio legătură cu cele 2000 de hectare retrocedate ilegal. Acesta este urmărit penal încă de la începutul anului pentru că ar fi permis executarea silită a bunurilor statului de la Staţiunea de Cercetare de la Fundulea.

Conform ordonanţei procurorilor DNA din ianuarie, fostul ministru Stelian Fuia a fost ajutat în procedura ilegală de licitaţie în cazul imobilelor Staţiunii de Cercetare Fundulea de un executor judecătoresc şi "a îndestulat" firma surorii şi cumnatului său cu aproape 180.000 de lei.
 
"Numitul Fuia Stelian, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 1 martie 2005 - 15 decembrie 2008, cu ştiinţă, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, în cadrul unei proceduri de executare silită, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedura de licitaţie organizată de învinuitul Constantin Oprişan (executor judecătoresc faţă de care este deja începută urmărirea penală) la 19 decembrie 2005, a unor imobile din patrimoniul statului, în valoare de 243.950 de lei şi la îndestularea în acest mod a creditorului SC Procera Agrochemicals România SRL cu suma totală de 174.631 de lei", se arată în ordonanţa procurorilor DNA de începere a urmăririi penale în cazul fostului ministru al Agriculturii.

Pe 8 ianuarie, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că Stelian Fuia este urmărit penal abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un avantaj patrimonial, faptă care ar fi fost comisă când a fost directorul Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea.

În acelaşi dosar sunt cercetaţi sora şi cumnatul acestuia, Alexandrina şi Daniel State, asociaţi la SC Procera Agrochemicals, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată.