Publicat: 29 Iulie, 2015 - 09:14

Vrem un mediu curat şi maşini electrice, dar nu avem staţii de alimentare pentru ele. Ministerul Mediului vrea să acorde eco-tichete de 20.000 de lei - aproape dublu faţă de anul trecut - pentru achiziţia unui astfel de vehicul. Mai avem de aşteptat însă până când vom avea şi infrastructura necesară pentru aceste autoturisme.

Cine vrea să cumpere un vehicul electric ar putea primi din partea statului un tichet de 20.000 de lei. La asta s-ar adăuga tichetul Rabla de 6.500 de lei şi cele două ecobo­nusuri de 1.500 de lei fiecare. În total, reducerea ar fi de 6.500 de euro din preţul autoturismului, care porneşte de la 20.000 de euro, dar poate depăşi 130.000 de euro.

Ce faci însă după ce achiziţionezi maşina electrică? În România sunt doar 40 de staţii de încărcare, cele mai multe în Bucureşti, iar la deplasări pe distanţe lungi te-ai putea trezi că rămâi cu maşina în drum.

Anul acesta au fost achiziţionate 16 maşini electrice noi, la care se adaugă cele second-hand. Ministrul Mediului a promis la începutul anului deschiderea a 10.000 de staţii, însă specialiştii sunt pesimişti.

În acest moment, doar la munte puteţi ajunge cu maşina electrică. Dacă alimentaţi în oraşele mari, aveţi toate şansele să ajungeţi până la Braşov. Însă cu cei 100 de km, cât ţine bateria, un drum spre litoral e exclus. Pe la jumătatea drumului o să rămâneţi fără autonomie şi nici nu veţi avea unde să încărcaţi bateriile.

Chiar dacă în ţara noastră au apărut maşinile care pot fi încărcate la priză de acasă, acolo unde va ţineţi televizorul sau frigiderul, nici aşa nu scăpaţi de probleme. Dacă staţi la ultimul etaj al blocului vă va fi foarte greu să va ţineţi maşina la încărcat pe timpul zilei sau al nopţii. Staţiile de încărcare electrică sunt foarte puţine şi nu le găsiţit la orice colţ de stradă.

Potrivit unei directive europene, până în 2017, în toate municipiile din ţara noastră ar trebui să existe cel puţin două staţii de încărcare electrică.