Publicat: 18 Septembrie, 2013 - 18:16
Share


Premierul Ponta i-a cerut ministrului Justiţiei să încheie dezbaterea proiectului de lege privind insolvenţa, astfel încât documentul să fie adoptat săptămâna viitoare şi transmis Parlamentului.

"Avem nevoie de Codul insolvenţei. Sunt mult prea mulţi cei care intră în insolvenţă ca să fraudeze statul, care nu plătesc nicio taxă de un an de zile, de doi ani de zile şi e normal ca ceilalţi, care plătesc taxe, să spună «Domn'e, noi de ce le mai plătim dacă văd că ăsta de alături, care ne mai şi dă lecţii despre cum trebuie organizată România, nu plăteşte nicio taxă ?»", a spus Ponta în şedinţa de guvern.

Potrivit lui Ponta, evaziunea fiscală este ascunsă "sub haina insolvenţei", iar foarte multe societăţi private se trezesc că un debitor intră în insolvenţă atunci când trebuie să-şi plătească facturile.