Publicat: 29 Noiembrie, 2019 - 13:14

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit vineri, 29 noiembrie 2019, în vizită de rămas-bun, la sediul MAE, pe ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm.

Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat aprecierea deosebită a părţii române şi a sa personală pentru întreaga activitate a ambasadorului Klemm pe parcursul mandatului acestuia la Bucureşti şi pentru implicarea personală substanţială şi foarte eficientă în dezvoltarea şi aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral.

Cu această ocazie, a evocat caracterul excelent al interacţiunii politice la nivel înalt, fără precedent ca ritm şi substanţă în istoria relaţiilor bilaterale, atins în urma întrevederilor Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, cu omologul american, Preşedintele Donald Trump, în iunie 2017 şi august 2019, întâlniri care au contribuit decisiv la extinderea şi adâncirea Parteneriatului Strategic.

La rândul său, ambasadorul Klemm a mulţumit ministrului Bogdan Aurescu pentru cooperarea excelentă şi contribuţia personală la consolidarea Parteneriatului Strategic şi a evocat momente şi realizări importante ale mandatului său, la care cei doi oficiali au conlucrat şi contribuit.

Evocând întâlnirea recentă avută cu secretarul de stat american Mike Pompeo, în marja ministerialei NATO de la Bruxelles, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa extinderii prezenţei militare americane în România şi a consolidării posturii NATO de apărare şi descurajare pe flancul estic, inclusiv în Marea Neagră. Oficialul român a evocat cele mai importante aspecte ale reuniunii ministeriale NATO de la Bruxelles, având în vedere pregătirea reuniunii NATO a şefilor de state şi guverne de la Londra, din 3-4 decembrie 2019.

Ministrul Bogdan Aurescu şi ambasadorul Hans Klemm au evocat pe scurt evoluţiile semnificative din ultima perioadă în dinamica dialogului bilateral, inclusiv consolidarea cooperării în domeniul nuclear civil şi al asigurării securităţii reţelelor 5G, aspecte de importanţă strategică pentru prosperitatea şi securitatea comună a celor doi parteneri.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a reiterat şi argumentat interesul legitim al României, unul dintre cei mai fermi şi angajaţi parteneri ai Statelor Unite, de a accede în programul Visa Waiver, şi a exprimat încrederea că trendul pozitiv, de reducere constantă a ratei de refuz a vizelor pe parcursul mandatului ambasadorului Klemm, va continua şi în timpul succesorului acestuia.
 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: