13 aprilie 2021

Harghita are un nou prefect

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Vreau să vă asigur că voi veghea la respectarea legalităţii în judeţul Harghita şi niciodată nu voi cere unei instituţii publice să îşi depăşească atribuţiile conferite de lege, convins fiind că în momentul în care o instituţie publică îşi depăşeşte atribuţiile prevăzute în lege, cu siguranţă va genera conflicte pe care nu ni le dorim niciunii dintre noi. Îmi doresc să fiu un factor de uniune şi nu de dezbinare, un factor de echilibru şi stabilitate pentru judeţul Harghita, iar împreună cu reprezentanţii întregii clase politice, atât cât îmi permite funcţia, să canalizez toate eforturile pentru dezvoltarea judeţului şi pentru binele locuitorilor săi”, a declarat noul prefect al judeţului Harghita, aflat pentru prima oară în această funcţie.

Acesta a subliniat că este un om de echipă, precizând că doreşte o colaborare în interesul judeţului Harghita, în spiritul prevederilor legale, între prefect, primari şi consilii locale, Consiliul Judeţean şi preşedintele Consiliului Judeţean, dar că îşi doreşte o colaborare şi cu presa, „un partener absolut necesar”.

Szabo Zsolt are 38 ani, este din 2004 profesor titular de Limba şi literatura română şi limba engleză la Colegiul Tehnic „Batthyány Ignác” din Gheorgheni, iar din noiembrie 2020 este şi profesor asociat la Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca.

Timp de aproape trei ani, între 2017-2020, noul prefect a fost lector de limba română la Universitatea de Ştiinţe din Szeged, Ungaria, având ca responsabilităţi predarea şi promovarea Limbii, Literaturii şi Civilizaţiei române, dar şi metodica predării limbii române ca limbă străină.

Szabo Zsolt este doctor în filologie şi este autor şi coautor al mai multor cărţi şi publicaţii.

Noul prefect este membru PLUS din 2020 şi a candidat la postul de primar al municipiului Gheorgheni la alegerile locale de anul trecut.