Publicat: 11 Iulie, 2019 - 19:17

Mai multe echipamente medicale performante, unele prezente în premieră într-un spital public din România, au intrat în dotarea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) din Miercurea Ciuc, fiind donate de o companie petrolieră prezentă în România, prin intermediul Fundaţiei pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc.

În urma acestei donaţii, care valorează 270.000 euro, spitalul a primit un ecograf performant pentru secţia de pediatrie, o masă radiantă pentru nou-născuţi şi două lămpi de fototerapie care au intrat în dotarea secţiei de neonatologie precum şi zece fotolii oncologice şi două dispozitive portabile, non-contact, de iluminat venele pentru secţia de oncologie. De asemenea, parte a acestei donaţii este şi o ambulanţă complet echipată, pentru transportul bolnavilor.

Toate aceste echipamentele medicale au fost prezentate joi, în cadrul unei conferinţe de presă la care au luat parte reprezentanţii Fundaţiei pentru Parteneriat şi ai companiei petroliere, precum şi conducerea spitalului şi medicii care beneficiază de această donaţie.

Cele mai scumpe echipamente au ajuns la secţia de oncologie - zece fotolii oncologie pentru pentru aplicarea tratamentelor citostatice şi două dispozitive de iluminat venele, valoarea totală a acestora fiind de aproximativ 110.000 Euro. Şeful secţiei de oncologie, dr. Holló Gergely, a explicat importanţa echipamente primite pentru confortul pacienţilor, care trebuie să stea în aceste fotolii şi câte cinci ore, în timpul terapiei citostatice.

"Această donaţie oferă mai mult confort pacienţilor nevoiţi să treacă, câteodată, prin reprize de câte 4-5 ore de terapie citostatică, acestea putând fi reglate în funcţie de necesităţile şi preferinţele personale. Până în prezent, aproximativ 220 de pacienţi au fost trataţi în aceste fotolii. Totodată, în aceste fotolii bolnavii beneficiază de tratamente în condiţii mai sigure, pentru că este posibilă atât intervenţia în caz de urgenţă cât şi resuscitarea pacientului în caz de nevoie. (...) De asemenea, prin folosirea dispozitivelor portabile non-contact de iluminat venele se evită leziunea venelor", a explicat dr. Holló Gergely.

Acesta a susţinut că, din informaţiile pe care le are, SJU Miercurea Ciuc este singurul spital public din ţară care dispune de astfel de echipamente, ele fiind prezente doar în clinici private, din cauza preţurilor foarte mari - 10.000 de euro, un singur fotoliu oncologic.

Dr. Füstös Annamária, de la secţia de neonatologie şi-a exprimat bucuria că masa radiantă a intrat în dotarea secţiei, aceasta oferind siguranţă în resuscitarea nou-născuţilor la sala de naştere, în vreme ce lămpile de fototerapie sunt necesare în tratamentul icterului neonatal.

La rândul său, dr.  Törzsök Anikó, medic specialist pediatru, a vorbit despre ecograful cu care a fost dotată secţia de pediatrie, care ajută la diagnosticarea micilor pacienţi.

"Practic, nu există organ care să nu poată fi investigat cu acest aparat. Îl folosim în fiecare zi. Nu numai că ne ajută în stabilirea mai uşoară a unor diagnostice, dar este o adevărată plăcere să lucrezi cu aparatul acesta, şi în calitatea imaginii şi cu funcţiile pe care le are. Până acum doar am visat la aşa ceva şi acum a devenit realitate. Încă nu putem să credem că avem aşa ceva pe secţie", a spus dr.  Törzsök Anikó.

Managerul SJU Miercurea Ciuc, dr Konrád Judith, şi-a exprimat recunoştinţa faţă de donaţia primită, care va contribui la realizarea unor servicii medicale de calitate şi mai confortabile pentru pacienţi.

Directorul Fundaţiei pentru Parteneriat din Miercurea Ciuc, Potozky Laszlo, a subliniat importanţa şi utilitatea unui astfel de demers, care ajută la îmbunătăţirea calităţii actului medical pentru locuitorii municipiului şi chiar ai judeţului.

"Ne-am implicat cu mult drag şi entuziasm încă de la început în acest proiect de dotare cu echipamente moderne a Spitalului Judeţean din Miercurea Ciuc. Am simţit din primul moment importanţa şi utilitatea acestui demers, realizând că vom contribui în mod semnificativ la îmbunătăţirea calităţii actului medical şi a serviciilor medicale pentru comunitatea deservită. De fiecare dată când am predat echipamentele donate către secţiile spitalului, am constatat cu satisfacţie cât de mult se bucură medicii şi restul personalului medical, cât de mult contează pentru ei că vor putea folosi echipamente de ultimă generaţie în munca lor", a declarat Potozky László, director al Fundaţiei pentru Parteneriat.

Şi directorul de retail al companiei petroliere, Borviz Levente, a remarcat importanţa proiectului, în contextul în care este pentru prima dată când această societate investeşte în dotarea unor spitale.

Tag-uri Geo: