3 octombrie 2022

Harța: păcat de neiertat

Distribuie pe rețelele tale sociale:

 

Sfinții Apostolii ne învață: păcatul trupesc este cel mai compromițător și angajează complet persoana umană. Explicația: trupul este templu al Duhului Sfânt. Părintele monah Nicolae Delarohia intră în polemică: păcatul supărării și al enervării este cu mult mai grav decât păcatul trupesc, zice el, ciulind urechea la creștinii baneficiari ai comerțului cu amănuntul și ai transportului în comun ai anilor 1960. Etern valabil.

Nicolae Steinhardt, ”monahul Nicolae Delarohia” – ”Jurnalul fericirii”:

”1965, toamna. Insul care, într-un magazin, în autobuz sau în tramvai, ori la birou ori la o coadă, se enervează și se răstește, insultă și-și iese din fire, nu numai că se dă urât în spectacol, dar se rupe cu totul de Dumnezeu. Cred că în toate bordelurile Parisului, Hamburgului și Singaporelui, ba în  toate localurile de pierzanie ale tuturor porturilor și metropolelor lumii, în ocnele Guyanei, în temnițele de la Sing-Sing și Dartmoor păcatele săvârșite nu strigă mai disonant și mai jalnic la cer decât icnirile, certurile din senin și insultele gratuite proferate, cu o ură vitriolantă, de arțăgoși și îmbufnați. (Crimele, furturile, depravările au o oarecare legătură cu nedreptățile și complicațiile lumii, harța însă nu).”

Prinși în nisipul mișcător al mâniei gratuite

”Supărările acestea – pe care nici nu le luăm în seamă, deși dacă ne ciocnim de ele ne ustură ca un coroziv – nu sunt de fapt simple supărări, ci dezvăluiri ale unei stări sufletești de neîmpăcată opoziție cu lumea creată de Dumnezeu; ale unei îndărătnice și imense îndepărtări de la recunoașterea deșertăciunii celor lumești. Dintr-odată cel din urmă fleac ia proporții și prinde vâlvătăi și pune în cumpănă toată măreția facerii și toată bucuria de trăi. Omul e ancorat în diabolism, prins în nisipul mișcător al mâniei gratuite. Vicleanul (diavolul – n.red.), aici, cu adevărat își merită numele, câștigă sută la sută și fără nici un efort.”

Din vorbă-n vorbă…

”Dar vorbele! Vorbele acelea la nivel de mușcătură de câine ce se repede pe furiș, la nivel de lătrături chelălăite și colți arătați de dincolo de gard: care desigur nu stau în corelație cu involuntara îmbrâncire sau cotul atins în treacăt, ci sunt însăși vărsătura Satanei. Tocmai contrariul supărăciosului îl prezintă Sfântul Apostol Iacov drept pildă de urmat: ”Pentru că toți greșim în multe chipuri și dacă nu greșește cineva un cuvânt acela e bărbat desăvârșit, în stare să se înfrâneze în întregime”.

”Soluția descărcării prin insulte în autobuz e meschină și e și lașă pentru că-i fără risc. Și-mi vine a crede că Dumnezeu se va uita cu mai puțină mirare la un apostat, un ucigaș sau un hoț decât la cel care-L trădează în obscuritatea sudălmilor și a ocărilor împroșcate într-o aglomerație”.

 

Articol de Gabriela Boceanu