Publicat: 16 Mai, 2013 - 20:08
Stănescu doar se comportă mai mult ca un ziarist decât ca un parlamentar

Liderul de grup al senatorilor PNL, Puiu Haşotti, a declarat, joi, la România TV, că liberalii nu-l vor exclude din rândurile lor pe senatorul Sorin Roşca Stănescu.

Haşotti a admis că Roşca Stănescu se comportă mai mult ca un ziarist decât ca un parlamentar, dar a spus că acest lucru nu poate fi invocat ca un argument serios pentru destructurarea USL.

Haşotti a admis că sunt justificate nemulţumirile PSD faţă de Roşca Stănescu, dar acestea nu sunt suficiente pentru a pune sub semnul întrebării existenţa Uniunii Social-Liberale. "Sorin Roşca Stănescu este mai degrabă ziarsit decât senator şi nu s-a obişnuit cu anumite rigori ale Parlamentului. A făcut nişte declaraţii prea abrupte, dar de aici până a vorbi de ruperea USL... USL este un proiect politic prea important pentru a fi destructurat", a spus Puiu Haşotti.