Publicat: 5 August, 2013 - 18:21
Cererea va fi judecată pe 24 ianuarie 2014

Sirianul Omar Hayssam cere anularea condamnării pentru răpirea jurnaliştilor români.

Condamnarea este de 20 de ani pentru lipsire de libertate şi terorism.   

Cererea sa va fi rejudecată pe 24 ianuarie 2014.

Sirianul spune va aduce toate probele necesare ca îşi dovedească nevinovăţia.

„Voi colabora cu toate organele statului pentru clarificarea tuturor aspectelor care mă privesc. Dacă a spus X sunt terorist, aş vrea să nu mă ia toată ţara sunt terorist”, a spus Omar Hayssam în fața instanței.

Omar Hayssam este închis în penitenciarul Rahova de zece zile. Sirianul are trei condamnări: 20 de ani în dosarul de terorism, trei ani în „Foresta Nehoiu” şi 16 ani în dosarul „Volvo”.

Dacă vor fi reanalizate de judecători cele trei dosare, deciziile pot fi schimbate.

În martie 2005, jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian au fost răpiţi la Bagdad.

În 5 aprilie 2005, Omar Hayssam a fost reţinut şi, deşi preşedinţia anunţa atunci că este acuzat de implicare în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, la Bagdad, el a fost arestat preventiv pentru infracţiuni economice, într-un alt dosar.

La aproape un an şi o lună de la plasarea lui în arest, instanţa a acceptat să îl elibereze, din motive medicale, la propunerea procurorului Ciprian Nastasiu, cel care ceruse şi arestarea sirianului. Eliberarea a fost cerută pe motiv că starea de sănătate a lui Hayssam s-a degradat, după operaţia pentru cancer la colon. Hayssam a fost operat în 17 ianuarie 2006, la Spitalul Penitenciar Rahova.

În 30 iunie 2006, Hayssam a fugit din România la bordul unei nave. Fuga acestuia a determinat revocarea din funcţii a şefilor SRI, SIE şi DGIPI, Radu Timofte, Gheorghe Fulga şi Virgil Ardelean, dar şi a procurorului general al României Ilie Botoş, în 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost dat în urmărire generală la nivel naţional şi internaţional, în baza unui mandat de arestare preventivă emis în lipsă de către Curtea de Apel Bucureşti, în iulie 2006.