Publicat: 14 Ianuarie, 2021 - 14:06
Share

HEKTOMERONUL - 100 regizori de teatru din tot atâtea ţări, împreună pentru un proiect grandios al Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova

100 de zile. 100 de poveşti. 100 de ţări

Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, unul dintre cele mai importante teatre din ţară, cu o tradiţie de peste 170 de ani şi cu o activitate internaţională de prestigiu, lansează pe 15 ianuarie 2021 proiectul internaţional HEKTOMERONUL, un mesaj universal al speranţei.

Pornind de la Decameronul scris de Giovanni Boccaccio acum mai bine de 650 de ani, proiectul Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova prezintă cele 100 de poveşti ale autorului într-un moment în care izolarea, teama şi moartea sunt prezente în lumea de acum, aşa cum au fost prezente şi în Florenţa anilor în care Decameronul a fost conceput de către Boccaccio.

În fiecare zi, începând cu 15 ianuarie 2021, va fi prezentată pe website-ul www.hektomeron.com în regim de live streaming din Sala Mare "Amza Pellea" a teatrului câte o poveste, fiecare fiind regizată de către un alt artist. Proiectul reuneşte, aşadar, 100 de regizori din 100 de ţări. Primele zece episoade poartă semnătura unor apreciaţi regizori din Italia, Ucraina, Botswana, Ungaria, Brazilia, Spania, Albania, Rwanda, Croaţia şi SUA.

Ultima poveste a HEKTOMERONULUI va fi prezentată publicului în 24 aprilie, iar la finalul proiectului toate cele 100 de episoade vor fi prezentate integral pe website-ul www.hektomeron.com , într-un maraton de 25 de ore.

Episoadele vor fi jucate în limba română cu subtitrare în engleză de către actorii Teatrului Naţional "Marin Sorescu" din Craiova, excepţie făcând episodul regizat de către Radu Afrim, care va lucra cu un artist din afara ţării.

Fiecare episod va fi prezentat într-o manieră personală şi cu o viziune subiectivă, totul conlucrând pentru întregirea unui tablou al epocii obiectiv, coerent. O unică temă umană şi culturală care evidenţiază însă acelaşi spirit rezistent al omului ce trece prin vremuri dure.

HEKTOMERONUL

Programul primelor reprezentaţii, pe platforma www.hektomeron.com

Vineri, 15 ianuarie 2021, ora 20:00
Regizor: Enrico Bonavera / Italia
Actor: Adrian Andone
Episodul: Ziua 8. Povestea 3

Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, ora 18:30
Regizor: Tetiana Shelepko / Ucraina
Actor: Vlad Udrescu
Episodul: Ziua 4. Povestea 3

Duminică, 17 ianuarie 2021, ora 18:30
Regizor: Neo Kebitse / Botswana
Actor: Cătălin Vieru
Episodul: Ziua 6. Povestea 2

Luni, 18 ianuarie 2021, ora 20:00
Regizor: Istvan K. Szabo / Ungaria
Actor: Adrian Andone
Episodul: Ziua 3. Povestea 5

Marţi, 19 ianuarie 2021, ora 22:30
Regizor: Manoel Prazeres / Brazilia
Actor: Monica Ardeleanu
Episodul: Ziua 8. Povestea 5

Miercuri, 20 ianuarie 2021, ora 20:00
Regizor: Maria Ache / Spania
Actor: Gabriela Baciu
Episodul: Ziua 2. Povestea 7

Joi, 21 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)
Regizor: Suela Bako / Albania
Actor: Dragoş Măceşanu
Episodul: Ziua 9. Povestea 6

Vineri, 22 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)
Regizor: Simon Iyarwema / Rwanda
Actor: Iulia Colan
Episodul: Ziua 1. Povestea 2.

Sâmbătă, 23 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)
Regizor: Aleksandar Svabic / Croaţia
Actor: Nicolae Vicol
Episodul: Ziua 5. Povestea 4

Duminică, 24 ianuarie 2021 (ora va fi comunicată ulterior)
Regizor: Richard St. Peter / SUA
Actor: Sorin Leoveanu
Episodul: Ziua 7. Povestea 5

Episoadele se vor putea vedea GRATUIT în regim de live streaming pe website-ul www.hektomeron.com

TEATRUL NAŢIONAL "MARIN SORESCU" CRAIOVA este o instituţie culturală românească de prestigiu a cărei lungă şi bogată istorie de 170 de ani a culminat cu spectacolele legendare ale lui Silviu Purcărete, prezentate în cadrul celor mai importante festivaluri de teatru din întreaga lume dar şi cu imensul succes internaţional al Festivalului Shakespeare, care aduce în România spectacole de pe cinci continente, la fiecare doi ani.

Acum, cu o viziune contemporană, Naţionalul craiovean abordează perspectivele prezente şi viitoare, adresându-se unui spectru din ce în ce mai larg de public, în conformitate cu provocările actuale.

https://tncms.ro
https://www.facebook.com/tncms.oficial
https://www.instagram.com/teatrul_national_craiova

Tag-uri Institutii: