Publicat: 25 Aprilie, 2012 - 12:57
Share

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, i-a oferit preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, distincţia Colanul Parlamentului României.

"Îmi face o deosebită plăcere ca astăzi să putem să-i oferim Colanul Parlamentului României. Este o distincţie acordată unui număr foarte mic de personalităţi, a căror activitate a avut un impact asupra României şi asupra traseului nostru european, iar domnul Van Rompuy este unul dintre aceşti prieteni. (...) Este primul preşedinte plin al Consiliului European, recent reales pentru un nou mandat. Este o responsabilitate istorică şi cred că peste ani îl vom privi ca pe unul dintre cei care au participat la refondarea Uniunii după Tratatul de la Lisabona. Preşedintele Consiliului European nu este doar un lider european marcant, ci şi un prieten al României", a declarat Anastase, în plenul Camerelor reunite ale Legislativului.