28 septembrie 2022

HMC Program – Program de burse de studiu în Marea Britanie pentru elevii de clasa a X-a – DEADLINE 22 DECEMBRIE 2022

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Asociaţia „Ţine de Noi” împreună cu Headmasters’ and Headmistress’ Conference anunţă lansarea unui concurs pentru obţinerea unor burse de prestigiu pentru elevii de clasa a X-a care îşi doresc să petreacă următorii doi ani din ciclul preuniversitar de învăţământ, echivalentul claselor a XI-a, respectiv a XII-a, în Marea Britanie.

Elevii au posibilitatea de a studia timp de doi ani într-o şcoală britanică de cea mai înaltă calitate, cum ar fi Epsom College, Dullwich College, Bedford Modern School, Hampton School ş.a.m.d. De asemenea, ei îşi pot dezvolta abilităţile de comunicare în limba engleză, îşi pot face noi prieteni din diferite culturi şi pot experimenta şi aprecia cultura şi tradiţiile din Marea Britanie. În anii trecuţi peste 130 de elevi români au petrecut câte un an sau doi în această bursă, ajungând apoi studenţi la facultăţi de prestigiu, precum: Oxford, Cambridge, London School of Economics.

Deadline înscrieri: 22 DECEMBRIE 2022

Marea majoritate a burselor acoperă în totalitate costurile (taxe şcolare, cazarea şi cheltuielile de masă, însemnând în medie între 35.000 şi 42.000 lire sterline), însă există şi burse parţiale, care acoperă între 50% – 70% din costuri, acestea fiind calculate în funcţie de venitul brut al familiei.

Singurele taxe care trebuie achitate de către elevi sunt:
– O taxă în valoare de 25 lei, atunci când elevul îşi înscrie aplicaţia în cadrul acestui concurs, detalii regăsiţi în documentaţia din link-urile de mai jos. Taxa aceasta este nereturnabilă.
– O taxă în valoare de 1.250 lire, reprezentând taxa de administrare a programului, care va fi achitată doar de către elevii care câştigă bursa şi vor pleca la studiu în Marea Britanie (la care se adaugă costurile privind asigurarea medicală şi costurile privind viza)

!!! Important – Încurajăm citirea cu atenţie a formularelor şi ghidurilor prin care se va efectua înregistrarea în cadrul acestui program, precum şi instrucţiunile de completare prezente în documentaţia din link-urile de mai jos.

Încurajăm contactul pe email la adresa: burse@tinedenoi.ro

Criterii de eligibilitate pentru bursele complete:
– să fie înscrişi într-o formă de învăţământ de nivel liceal, fiind în prezent (anul şcolar – 2022-2023) în clasa a X-a;
– să nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o şcoală din Marea Britanie;
– venitul părinţilor (NET, combinat) pe anul 2022 să nu depăşească echivalentul în lei a 30.000 lire;
– vârsta elevului trebuie să fie, la 1 septembrie 2023, între 16 ani şi 17 ani si 6 luni – nu pot aplica decât elevii care, la data menţionată, nu depăşesc vârsta maximă admisă. Data naşterii aplicantului ar trebui să se încadreze între 01.03.2006 şi 01.09.2007.

Elevii pentru care venitul net al părinţilor depăşeşte suma de 30.000 de lire în anul 2022 pot aplica pentru o bursă parţială, urmând aceeaşi procedură de înscriere.

!!! Procedura de înscriere în acest program este prezentată în detaliu la următoarea adresă web:

Burse Academice

Toate materialele pentru depunerea dosarului se regăsesc atât la adresa web mai sus menţionată, cât şi în următorul link:

https://drive.google.com/drive/folders/1f5vw9dhiMaeEdl43CtuOPzgsJ03lFSe2?usp=sharing (format WORD)

Link înscriere în program:

https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSdP9_2kOuM-2cRrMjrRbWz9uvbLnMfp8N32p3NyN4AlH0WbSw/viewform

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să transmiteţi un email la adresa burse@tinedenoi.ro

Despre Asociaţia „Ţine de Noi”

Asociaţia „Ţine de Noi” organizează programe dedicate educaţiei cu proiecte concrete în marile oraşe ale României, organizează în fiecare an Conferinţa Naţională în domeniul Educaţiei, cea mai importantă conferinţă în domeniu, unde participă toţi actorii relevanţi. Comunicat de presă – Asociaţia „Ţine de Noi”