21 septembrie 2021

Hotărâre privind acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Vietnam

Distribuie pe rețelele tale sociale:

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi, 14 iulie a.c., o hotărâre privind acordarea unui ajutor umanitar, cu titlu gratuit, pentru Vietnam, în vederea gestionării epidemiei de COVID-19. Ajutorul umanitar constă în acordarea a 100.800 de doze de vaccin împotriva COVID-19 din numărul de doze achiziționate de Ministerul Sănătății și livrate de către compania compania AstraZeneca.

Asigurarea transportului dozelor de vaccin se va realiza de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) – structurile de specialitate aflate în coordonarea acestuia, sau Ministerul Apărării Naționale, după caz. DSU, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, va întreprinde demersurile necesare pentru rambursarea cheltuielilor eligibile ocazionate de transport din bugetul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii, după caz, conform prevederilor legale.