Publicat: 25 Noiembrie, 2020 - 18:18
Share

Şeful terapiei intensive de la spitalul mobil Leţcani, Florin Roşu, a declarat miercuri că a murit încă unul dintre cei şase pacienţi cu COVID-19 transferaţi de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, în urma incendiului care a avut loc la secţia ATI.

Astfel numărul deceselor ajunge la cinci în decursul unei săptămâni.

"Este un pacient în vârstă de 68 de ani, care avea multe comorbidităţi", a declarat dr. Florin Roşu, coordonatorul terapiei intensive de la spitalul mobil din Leţcani.

Acesta a spus că starea pacientului transferat de la Neamţ şi care trăieşte este "destul de bună".

Reamintim că în urma incendiului produs într-un salon de la secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, şase pacienţi au fost transferaţi la spitalul mobil din Leţcani. În incendiu şi-au pierdut viaţa 10 pacienţi, iar un medic şi o asistentă care au încercat salveze pacienţii din flăcări au fost răniţi. Medicul a fost transportat în stare gravă la un spital din Belgia.

Tag-uri Geo: