Publicat: 7 August, 2019 - 15:39
Share

Un tânăr din judeţul Vaslui s-a îmbolnăvit de malarie și este internat la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, unde primeşte îngrijiri medicale. Potrivit medicilor, acesta a fost diagnosticat după ce s-a întors din Africa.

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi tratează un bărbat de 24 de ani, diagnosticat cu malarie.

Acesta a fost transferat de la Spitalul Judeţean Vaslui.

„Este vorba de un pacient de 24 de ani, care a lucrat în Africa. El a fost diagnosticat cu malarie după ce a fost adus la noi de la Vaslui în cursul zilei de marţi, fără probleme deosebite. În prezent are o stare generală bună şi se află sub tratament. Este primul caz de malarie din acest an", a declarat Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi.

Potrivit medicului, în 2018 la spitalul din Iaşi nu a fost internată nicio persoană cu acest diagnostic, însă în 2017 au fost două cazuri.

Tag-uri Geo: