Publicat: 11 Noiembrie, 2019 - 15:26

Muzeul Municipiului București invită publicul marți, 12 noiembrie, ora 18.00, la Idei în Agora cu tema „Pe drum, prin ceilalți, către sine - IDENTITĂȚILE UNUI COSMPOLIT”. Sorin Antohi va fi în dialog cu Fernando Klabin. Evenimentul are loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei, nr. 151). Intrarea este liberă.

”Fernando Klabin, invitatul acestei seri, și-a început viața (viețile) în Brazilia, dar a ajuns să trăiască – succesiv și simultan, în realitate și în imaginație – și în Austria, România, Israel, Creta, vizitând și tânjind către numeroase alte locuri, între care și Lituania, unde pulsează o memorie misterioasă a rădăcinilor sale de familie. Acest homo viator (ca să extrapolez conceptul lui Gabriel Marcel de la identitatea creștină la ideea mai generală a vieții ca pelerinaj), a înțeles că orice Camino este deopotrivă fizic și metafizic, te poartă către ceilalți și, prin ei, către tine însuți. Și, iar și iar, te duce către borgesiene grădini cu poteci care se bifurcă. Sau se întâlnesc, se confundă, sunt parcurse în moduri neașteptate, ajung la câte un liman ori eșuează la un nedorit capăt de drum Treptat, fiecare homo viator devine și un homo mediator, fiindcă, așa cum el este (re)construit de interacțiunea cu ceilalți, și ceilalți îi vor simți atingerea și se vor transforma, iar lumile lor respective se vor întrepătrunde, fie și numai pe durata unui dialog pasager. Așa va decurge dialogul nostru: vom porni de la biografie și egoistorie și vom ajunge la sensurile și semnificațiile lor. Pentru noi și pentru alții” - Sorin Antohi.

Fernando Klabin s-a născut la São Paulo, unde a făcut studii de Litere, și a absolvit Științe Politice la Universitatea din București. A locuit timp de șaisprezece ani în Capitala României, lucrând mai mult timp la Ambasada Braziliei. Este traducător, scriitor, actor, fotograf, ghid de turism. În 2016 a primit Ordinul Meritul Cultural al României în grad de ofițer. A urmat și studii de masterat în Litere la Universitatea din São Paulo. A tradus în limba portugheză opere semnate de Mircea Cărtărescu, Mircea Eliade, Constantin Noica (în colaborare cu Elena Sburlea), Max Blecher, Emil Cioran și Lucian Blaga, precum și de Georg Trakl, Frații Grimm. Arthur Koestler și alții.

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.

Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Este conceput, planificat de Sorin Antohi și găzduit de Casa Filipescu-Cesianu. Realizat de Muzeul Municipiului București (MMB), în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume (OT). Întâlnirile au formate diferite (dialoguri, conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii aflate în consens, rezonanță, tensiune ori conflict. Evenimentele sunt filmate și transmise prin live streaming pe YouTube, fiind apoi arhivate la www.sorinantohi.org (unde se arhivează deasemenea afișele și pliantele) și https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ. Arhiva seriei se găsește și la http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html. Informații și la https://www.facebook.com/IdeiinAgora/, https://muzeulbucurestiului.ro/.
Întâlnirile din al treilea an de Idei în Agora: LI: 1989 in the Balkans: Annus horribilis instead of annus mirabilis. Lecture by Stefan Troebst followed by a dialogue with Sorin Antohi (1.10.2019). LII: The Peaceful Revolution in Leipzig in European and Global Contexts. Public debate. Tobias Hollitzer, Gisela Kallenbach, Michael Kölsch, Matthias Middell, Volker Rodekamp. Welcome address by Gabriele Goldfuss. Opening statement by Michael Kölsch. Moderator: Sorin Antohi (4.10.2019). LIII: Situația studiilor literare. Conferință de Mircea Martin urmată de un dialog cu Sorin Antohi (29.10.2019).

 

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: 

Tag-uri Geo: