16 octombrie 2021

Ieșirea ratată a lui Dragnea

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Am așteptat prima ieșire a lui Liviu Dragnea, mai ales că interviul dat din penitenciar cu luni în urmă arăta fără miză, ca un gest de complezență față de Anca Alexandrescu. Și, cu toate acestea, discuția nevinovată difuzată de după gratii a avut consecințe extrem de neplăcute. Așa că apariția lui Dragnea putea aduce noutăți importante.
Ce are de spus un Liviu Dragnea liber, în contextul în care partidul său se pierde în bălării sub conducerea unor sforari mediocri? Cine a dirijat condamnarea sa? Dragnea rupe Tăcerea la Realitatea TV. Declarații care dau peste cap scena politică, dezvăluiri incredibile despre scena politică, Dragnea detonează serviciile secrete. Cine i-a sacrificat pe Vanghelie și Oprea etc.? Pe ecran curgeau exagerări și gogomănii de parcă invitatul le-ar fi transmis gazdelor ce va spune. Multe dintre anunțurile bombastice aruncate pe ecran n-au fost atinse de Dragnea, semn că practica celor de la Mincinoșii TV (România Tv) s-a întins și la Realitatea Plus!

Ce a reținut presa din această apariție a fostului lider PSD? Că nu moare de foame și că este susținut inclusiv de iubita sa și de copiii săi, că își face un partid (deși el spune clar că doar sprijină existența Alianței pentru Patrie), că Iohannis a acaparat toată puterea și este condus de afară, că toată conducerea PSD este la dispoziția președintelui și a statului paralel. Evident, cele mai multe publicații s-au rezumat la sprijinul acordat de Irina Tănase, iar subiectele importante ridicate de Dragnea au fost fie întrerupte, fie minimalizate, fie răstălmăcite.

Apariția lui Liviu Dragnea a fost un eșec. În primul rînd strategic. Să apari într-o discuție gravă, importantă, de referință, în compania cuiva cu care ești familiar și dispus la glumițe este o greșeală. Din cînd în cînd, în acest interviu, Liviu Dragnea vorbea ca la taclale și mima o actorie de începător. Ba bufnind, ba mustăcind, ba insinuînd diverse. Publicistic, interviul (bănuiesc, urmărit de multă lume) a fost un eșec și din cauza interlocutoarelor și a invitatului Dorin Iacob. Liviu Dragnea nu este nici Moise, nici Tony Blair, nici Putin să o îngroape cu o privire pe Marinela Mititelu și să încremenească de rușine.

Aceasta a tocat mereu, ca o ciocănitoare înfometată. Întrebări cretine de-a dreptul cu aerul de rechizitoriu spărgeau discuția pe care Anca Alexandrescu (după ce o viață întreagă a fost în serviciul unora și al altora) a încercat să o mimeze exagerat de independentă și cu un echilibru pe care nu le are. Geaba își înfigea Anca Alexandrescu bărbia în podul palmei într-o poziție de fată gînditoare pentru că întrebările puse erau mai mult negîndite decît răscolitoare. Cele două jurnaliste mai mult au încurcat decît au provocat o discuție. Vorba românului, „la omul sărac, nici boii nu trag!”. La interviurile ratate, întrebările stupide îngroapă invitatul. Așa și ieșirea ratată a lui Liviu Dragnea.

N-a izbutit să spună mare lucru nici despre statul paralel, nici despre conducerea PSD,  nici despre puterea totală a lui Klaus Iohannis, putere care nu-i folosește la nimic.
Pe tonul discuției purtată pe o bancă în parc sau pe o terasă, cu două cucoane mai importante decît umbra lor și cu un Dorin Iacob giugiulitor la SRI și catifelat în toate nu merită să apari la Realitatea Plus. Mai bine scrii o scrisoare deschisă și o trimiți la toate mijloacele de comunicare în masă. Sau o lași prin cutiile poștale din scările de bloc.