Publicat: 15 Iunie, 2016 - 11:12

Peste 1.500 de pompieri cu 300 mijloace tehnice au intervenit în sprijinul populației și autorităților locale din zonele afectate de inundații. Acestora li s-au alăturat efective de jandarmi, polițiști, voluntari și reprezentanți ai autorităților publice locale. 

În urma ploilor abundente din ultimele 24 de ore au fost afectate 73 de localități din județele: Alba, Bacău, Bihor, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Gorj, Hunedoara, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea și Vâlcea. 
În cursul serii trecute, pompierii bihoreni au acționat pentru salvarea a trei persoane, cu vârste cuprinse între 35 și 50 ani, surprinși de viitură pe o insulă formată pe Crișul Negru. Militarii au intervenit cu barca pneumatică cu motor și accesoriile specifice pentru recuperarea persoanele aflate în pericol și aducerea acestora în siguranță la mal.

Având în vedere avertizarea hidrologică de Cod Roșu pe râul Bârzava din județul Timiș, pompierii militari împreună cu voluntarii au pregătit peste 1.300 de saci cu nisip în vederea consolidării digurilor de apărare. Până în acest moment nu au fost înregistrate probleme, însă în zona posibil a fi afectată sunt dislocate două echipaje de primă intervenție și șase echipaje cu motopompe de mare capacitate, din cadrul ISU Timiș.
Totodată, în județul Hunedoara au fost ridicate diguri din saci de nisip pe malul râului Crișul Alb și Valea Geoagiului, unde au fost înregistrate creșteri ale debitelor pe cursurile de apă. Situația este monitorizată permanent și se intervine pentru înlăturarea urmărilor inundațiilor în comunele Băița și Criscior, respectiv evacuarea apei din cele 200 de gospodării afectate de inundații. În sprijinul populației și efectivelor de pompieri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență  a dispus măsura dislocării în zonă a unor detașamente formate din salvatori cu motopompe de mare capacitate și motopompe transportabile de la județele Alba, Bihor și Gorj. 

Pentru prevenirea inundării locuințelor, o stradă din satul Valea Mare, județul Vâlcea, a fost îndiguită cu saci de nisip. Reamintim faptul că toate cele 150 de persoane evacuate la rude în data de 13 iunie a.c. au revenit la casele lor. 
Având în vedere că în acest moment nu mai sunt în vigoare atenționări meteorologice de ploi, efectivele inspectoratelor pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru asigurarea intervenție de înlăturare a efectelor generate de fenomenele din ultimele zile.   
În continuare, la nivelul inspectoratelor pentru situații de urgență din județele vizate de avertizările hidrologice sunt activate grupele operative și sunt suplimentate efectivele de intervenție.
Evoluţia efectelor generate de acest tip de risc este permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.