Publicat: 28 Aprilie, 2012 - 13:36

Avertisment: Evaluarea riscului de ţară realizată de către Coface măsoară nivelul mediu al incidentelor de plată cauzate de companiile dintr-o anumită ţară în cadrul tranzacţiilor comerciale ale acestora. Nu se referă la datoria suverană. Pentru a determina riscul de ţară, Coface combină perspectivele economice, financiare şi politice ale ţării respective, experienţa Coface privind plăţile şi evaluarea climatului de afaceri.

Evaluările au o scară cu şapte niveluri: A1, A2, A3, A4, B, C şi D.


Din punctul de vedere al Coface, economia mondială este marcată, în prezent, de divergenţa dintre trei zone semnificative avansate: contracţia economică din zona Euro se înrăutăţeşte (prognoza curentă de
-0,3% în 2012 versus -0,1% anterior), în timp ce creşterea nord-americană se stabilizează la 2%, iar activitatea îşi revine în Japonia, cu o creştere de 1,8%, după ce în 2011 a înregistrat o scădere de -0,9%.

În acest context economic contrastant, Coface a urcat indicii de evaluare a riscului pentru şapte ţări - incluzând Statele Unite şi Japonia - şi le-a retrogradat pe cele aparţinând altor nouă ţări, printre care Portugalia şi Argentina.

•Companiile americane şi japoneze beneficiază de pe urma perspectivei lor economice favorabile.

Semnele revigorării economice au determinat Coface să plaseze evaluarea de nivelul A2 a Statelor Unite sub o perspectivă pozitivă şi să elimine perspectiva negativă a evaluării de nivelul A1 a Japoniei.

Încrederea şi consumul pupulației americane se restabilesc în ciuda creşterii preţului petrolului şi a stagnării venitului disponibil. Îmbunătăţirea pieţei forţei de muncă se observă acum intr-un număr semnificativ de state, însă ritmul rămâne la un nivel insuficient pentru a determina o reducere rapidă a şomajului. În general, nivelurile datoriilor corporațiilor sunt foarte mici, iar companiile sunt foarte profitabile. În 2011, au crescut investiţiile corporaților. Totuşi, IMM-urile americane rămân fragile din cauza dificultăţilor pe care le întâmpină în obţinerea creditelor. Coface remarcă o evoluţie pozitivă a în experiența sa de plată cu companiilor americane.

După scăderea abruptă a activităţii, ca urmare a evenimentelor catastrofale din martie 2011, se aşteaptă ca economia japoneză să-şi revină, stimulată de cererea internă şi exporturi mai puternice. Exporturile, motorul tradiţional al creşterii japoneze, vor beneficia de pe urma redresării activităţii economice a Statelor Unite şi de pe urma vitalităţii ţărilor asiatice în curs de dezvoltare. Chiar şi într-un mediu de contracţie economică, comportamentul de plată al companiilor japoneze a rămas pozitiv.

•Companiile europene sunt încă marcate de frământări, în special în Portugalia

Contracţia economică din zona Euro se înrăutăţeşte, în special în Italia, Spania şi Portugalia.

Prognozele de creştere pentru Italia şi Spania în anul 2012 au fost revizuite la -1,5%, respectiv -1,2%. În ianuarie 2012, Coface a retrogradat aceste două economii majore din zona Euro la nivelul A4, iar experiența sa privind plăţile cu aceste ţări continuă să se deterioreze la începutul lui 2012.

În acelaşi timp, Coface observă o deteriorare pronunţată a situaţiei financiare a companiilor portugheze. Este probabil ca recesiunea acestei ţări să se adâncească şi mai mult în 2012 (-4%). Retrogradată la nivelul A4 în martie 2011, apoi plasată sub perspectivă negativă în septembrie 2011, Portugalia a mai coborât o treaptă, la nivelul B. În ciuda asistenţei europene primite, solvabilitatea statului continuă să se degradeze, iar măsurile din perioada de austeritate au fost extinse în eventualitatea unei scăderi aşteptate a cererii europene. Situaţia companiilor portugheze, la fel ca cele spaniole, este caracterizată de o explozie a datoriei externe, care în prezent depăşeşte 180% din PIB, ceea ce explică vulnerabilitatea lor extremă la evoluţiile economice negative. Din 2011, Coface a înregistrat o creştere a incidentelor de plată, în special în sectoarele construcţiilor, distribuţiei şi textilelor.

• În Australia şi Noua Zeelandă, în ciuda creşterii puternice, sectoarele de producţie se află într-o situaţie dificilă

În ciuda creşterii solide aşteptate în 2012, +2,8% pentru Australia şi +3,2% pentru Noua Zeelandă, evaluările de nivelul A1 ale acestor ţări sunt plasate acum sub perspectivă negativă. Impulsionată de sectorul minier, această creștere ascunde dificultățile sectoarelor de producţie şi turism, care sunt mult mai sensibile la mixul preţ-competitivitate. Cu excepţia sectorului minier, companiile întâmpină dificultăţi în obţinerea creditelor, fapt ce determină perioade de plată mai mari. Peste jumătate dintre companiile australiene studiate au indicat faptul că perioadele de plată pe care le acordă clienţilor lor s-au extins cu mai mult de 60 de zile. În februarie 2012, pe o scală alunecătoare de şase luni, falimentele companiilor au crescut cu 17% în Australia şi cu 109% în Noua Zeelandă.

• În Argentina, măsurile restrictive ale guvernului pun capăt îmbunătăţirii riscului remarcată în 2011

Coface a înlăturat perspectiva pozitivă a evaluării de nivelul C aferentă Argentinei, în urma înrăutăţirii situaţiei afacerilor la începutul anului 2012. Coface remarcă întârzieri ale plăţilor în urma implementării măsurilor de control privind schimbul valutar şi importurile, în contextul deteriorării conturilor publice şi externe. În ţările emergente, tendinţele protecţioniste - puternice în special în America Latină - au devenit un factor cheie în riscul de credit corporatist. În ciuda unei tendinţe economice pozitive, accesul importatorilor la valută străină poate deveni uneori - şi într-un mod imprevizibil - mai dificil din cauza unor decizii de reglementare.

Grupul Coface, un lider mondial în asigurările de credit, oferă companiilor din întreaga lume soluţii de protejare  împotriva riscului financiar de neplată a clienţilor lor, atât pe piaţa internă, cât şi pentru export. În 2011, Grupul a înregistrat o cifră de afaceri consolidată de 1.6 miliarde de euro. Personalul de 4.600 de angajaţi în 66 de ţări oferă un serviciu local la nivel mondial. În fiecare trimestru, Coface publică evaluările sale de risc de ţară pentru 157 de ţări, pe baza cunoştinţelor sale unice în comportamentul de plată al companiilor şi pe baza expertizei celor 250 de underwriter-i.
În Franţa, Coface gestionează garanţiile publice de export în numele statului francez.
Coface este o subsidiară a Natixis al cărei capital social (Tier 1) a fost de 16.4 miliarde de euro la sfârşitul lunii decembrie 2011.