Publicat: 12 Ianuarie, 2014 - 15:03

IMMOFINANZ Group, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din București și unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, își consolidează colaborarea de lungă durată cu Procter & Gamble, companie americană în domeniul bunurilor de larg consum.
Procter & Gamble, un jucător important și recunoscut în industria în care activează, și-a prelungit recent contractul de închiriere pentru o perioadă de cinci ani și și-a extins suprafața deținută în clădirea 2 din Iride Business Park. Compania face parte din portofoliul de clienți ai IMMOFINANZ Group din anul 2004, ajungând la o suprafață închiriată de peste 6.000 de metri pătrați, ceea ce reprezinta 6,5% din Iride Business Park.
„Apreciem relația noastră de lungă durată cu Procter & Gamble și suntem foarte încântați că am reușit să prelungim colaborarea pentru o perioadă de încă cinci ani. P&G este clientul nostru de foarte multă vreme, și continuarea colaborării cu noi demonstrează că se pot baza pe expertiza noastră și pe reputația proprietăților pe care le deținem”, a declarat Eduard Zehetner, CEO al IMMOFINANZ Group.
Iride Business Park se află în nordul Bucureștiului, în cea mai nouă zonă de birouri din capitală, aflată la 15 minute distanță de aeroport. Parcul de birouri are o suprafață închiriabilă de 92.878 metri pătrați. În 2013, Iride Business Park și-a mărit și consolidat portofoliul cu chiriași importanți, precum Veolia Water Solutions & Technologies, Japan Tobacco International, IC Companys, RX Atelier.
IMMOFINANZ Group și-a consolidat reputația în România, fiind recunoscută ca o companie profitabilă în București, în sectorul clădirilor de birouri, cu patru proprietăți clasă A în locații bine amplasate. În total, Grupul deține nouă proprietăți în sectorul clădirilor de birouri, cu o suprafață închiriabilă totală de 206.418 metri pătrați, o valoare de aproximativ 348,8 milioane de euro și o rată de ocupare de 80,2%, la 31 octombrie 2013. Printr-o gestionare dinamică a activelor, echipa IMMOFINANZ se asigură că toate proprietățile sunt îmbogățite constant și aduse la cele mai înalte standarde pentru a-şi păstra valoarea pe termen lung.