8 decembrie 2021

Implicarea CNA în modul de reflectare a subiectelor legate de pandemia de COVID-19 în spaţiul audiovizual

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, având în vedere rolul important al mediei audiovizuale, Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a implicat activ într-o serie de acţiuni ce au avut drept scop sprijinirea tuturor campaniilor publice de informare prin difuzarea acestora de către radiodifuzori. După dezbateri în şedinţe publice, membrii Consiliului au luat măsuri punctuale pe parcursul întregii perioade şi, începând cu data de 16 martie 2020, au transmis instrucţiuni şi recomandări, prima dintre acestea fiind cea referitoare la asigurarea respectării de către furnizorii de servicii media audiovizuale a măsurilor dispuse pe durata instituirii stării de urgenţă.

De asemenea, ca urmare a solicitării Grupului de Comunicare Strategică referitoare la organizarea cu responsabilitate a emisiunilor de dezbatere care abordează subiecte legate de pandemia de COVID-19, Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis radiodifuzorilor Instrucţiunea nr. 4 din 25.06.2020 privind asigurarea informării corecte în subiectul noului coronavirus (https://www.cna.ro/Instruc-iunea-nr-4-din-25-06-2020.html).

Totodată, CNA a solicitat radiodifuzorilor să difuzeze, în regim de mesaje de interes public, spoturile audio-video aferente campaniei de informare şi comunicare referitoare la vaccinarea împotriva COVID-19, care au fost elaborate şi solicitate de autorităţile publice implicate în strategie – Instrucţiunea nr. 5 din 22 decembrie 2020 referitoare la desfăşurarea în audiovizual a campaniei de informare şi comunicare privind vaccinarea împotriva COVID-19 în România (https://www.cna.ro/article10993,10993.html).

Chiar de la începutul pandemiei, în anul 2020, CNA a transmis tuturor radiodifuzorilor 12 recomandări referitoare la situaţia epidemiologică determinată de răspândirea COVID-19, printre acestea fiind campanii de informare a populaţiei cu privire la reducerea riscurilor de apariţie şi de răspândire a îmbolnăvirilor, încurajarea utilizării metodelor de plată electronice prin intermediul serviciilor GHISEUL.RO, campanii precum „Sunt doar un om”, „Sprijin pentru persoanele vulnerabile în contextul epidemiei COVID-19”, #împreună privind dotarea cu aparatură a spitalelor din România etc. Au fost emise şi 5 recomandări care au ca obiect desfăşurarea campaniilor electorale în contextul pandemiei.

În anul 2021, după ce Consiliul s-a putut reuni având cvorumul necesar (în perioada 09.02-12.05.2021 nu au putut avea loc şedinţele publice ale CNA, Parlamentul nefăcând numirile pentru posturile de membru rămase vacante) au fost emise 5 recomandări privind campanii de informare publică referitoare la vaccinarea împotriva virusului SARS-CoV-2.

Menţionăm că, pe parcursul întregii perioade, membrii Consiliului au discutat atât cu reprezentanţi ai radiodifuzorilor, cât şi ai autorităţilor în privinţa respectării cu stricteţe a prevederilor legislaţiei audiovizualului referitoare la informarea corectă a publicului în reflectarea pandemiei de COVID-19.

În şedinţa publică din data de 20.10.2021, având în vedere că rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate pentru posturile centrale referitoare la emisiuni de ştiri şi dezbatere difuzate în lunile iunie-octombrie 2021 având ca subiect pandemia de COVID-19 urmau să fie analizate cu prioritate, Consiliul a discutat detalii ce ţin de transmiterea mesajelor în spaţiul audiovizual şi impactul lor în societate cu doamna prof. univ. dr. Alina Bârgăoanu, Decan al Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice, şi cu domnul dr. Octavian Jurma, epidemiolog.

Reunit în şedinţe publice, ce au avut loc uneori şi de trei ori pe săptămână, în ultimele 5 luni Consiliul a analizat rapoartele de monitorizare întocmite pentru diverse emisiuni în cadrul cărora s-au abordat subiecte legate de pandemie sau de vaccinare şi, constatând încălcarea prevederilor legislaţiei audiovizualului, au fost aplicate radiodifuzorilor 26 de sancţiuni, dintre care 15 amenzi (în cuantum de 305.000 lei) şi 11 somaţii publice (una dintre amenzi fiind pentru un post de radio din teritoriu – https://www.cna.ro/Sanc-iuni-aplicate-de-CNA-in,11482.html).

Biroul Informare şi Relaţii Publice