28 mai 2022

ImproFIX cucereşte Dobrogea!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Ne vedem pe 25 iunie, ora 20:00 la Centrul Multifuncţional Jean Constantin Constanţa şi pe 26 iunie, ora 20:00 la Teatrul „Jean Bart” Tulcea cu trupa ImproFIX! Vă aşteaptă un spectacol de improvizaţie unic, fresh şi plin de umor! Pentru prima dată, Teatrul Arte dell’ Anima din Bucureşti reuneşte într-un proiect ambiţios tineri actori profesionişti din Chişinău, Timişoara, Cluj şi Bucureşti.

Cei mai creativi, dinamici şi spontani actori selectaţi în urma castingului „Anima pentru Societate VIII” vin să te cunoască!

Improvizaţia este o formă de teatru live în care intriga, personajele şi dialogul unui joc, scenă sau poveste sunt create pe loc. Improvizatorii vor primi o sugestie din partea publicului. Tu vei fi regizorul acestui spectacol! Spectacolul de improvizaţie al trupei ImproFIX este unic de fiecare dată.

Improvizaţia are diferite stiluri şi poate fi bazată strict pe comedie, pe dramă sau poate fi un amestec. Pregăteşte-te pentru un spectacol spontan, distractiv şi amuzant! Improvizaţia este despre risc, provocare şi cooperare. Improvizatorii îşi asumă sarcini aparent imposibile şi, cu îndemânare şi creativitate, se vor şi vă vor surprinde de fiecare dată!

Coach: Mihaela Sîrbu

Distribuţie: Emanuel Bighe, Irina Ştefan, Cătălin Ştefan Bucur, Armand Crişan, Petru Marginean, Oana Laura Gabriela, Teodor Abagiu, Crina Linţă, Dima Ţui, Ioana Niculae, Alexandru Cătănoiu.

Pe scenă vor urca de fiecare dată şase improvizatori şi un prezentator!

Durata: 1h 20′

Recomandare vârsta: +12 ani

Bilete se găsesc:

Constanţa – La Casa de Cultură a Sindicatelor şi online aici: https://bit.ly/3q6wwSZ ! Detalii la telefon: 0757.998.255.

Tulcea – La Casa de Bilete a Teatrului „Jean Bart”. Detalii la telefon: 0740.233.226.