15 august 2022

În anul 2027, trebuie să avem 10.000 de consilieri şcolari în şcolile din România!

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În prezent, sunt puţin peste 3.000 de consilieri şcolari în toată România (3.138 de consilieri şcolari). Sunt situaţii în care un singur consilier şcolar trebuie să asigure servicii de consiliere pentru 2.400 de elevi. Acest lucru este în mod evident imposibil, într-o perioadă în care este nevoie mai mult decât oricând de consiliere şcolară!

Astăzi, 28 iulie 2022, la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti am participat la dezbaterea publică privind „Rolul consilierului şcolar”, conform proiectului Legii învăţământului preuniversitar, alături de alţi reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei şi de consilieri şcolari, profesori logopezi şi mediatori şcolari, precum şi de reprezentanţi ai Centrelor Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE). Au fost prezenţi aproape 1.000 de specialişti (268 în sală şi peste 700 în format online).

În cadrul fiecărei Direcţii Judeţene de Învăţământ Preuniversitar (DJIP) vor exista structuri care vor prelua integral atât atribuţiile de coordonare, cât şi personalul de conducere/coordonare de la nivelul judeţean al Centrelor Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională/Centrului Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională, în condiţiile în care activităţile de asistenţă educaţională vor fi abordate într-o nouă paradigmă ce presupune concentrarea de resurse în instituţii capabile să asigure o educaţie incluzivă.

Absolut toţi consilierii şcolari, fără excepţie, îşi vor păstra statutul de cadru didactic prevăzut şi în actuala Lege a educaţiei naţionale, beneficiind de toate avantajele care decurg din acest statut, inclusiv creşteri salariale, însă fără a mai exista obligaţia activităţii de predare.

În interesul elevilor care au nevoie deopotrivă de servicii de asistenţă psihopedagogică şi de servicii de orientare şcolară, pentru consilierii care nu deţin ambele competenţe, dobândirea uneia dintre cele două sau a oricărei alte competenţe (necesară din perspectiva elevului sau consilierului şcolar) se va asigura prin bugetul unităţii de învăţământ, consilierii şcolari beneficiind de toate drepturile aferente calităţii de angajat al unităţii de învăţământ.

Apreciez caracterul constructiv al discuţiilor avute astăzi, în contextul nevoii de reformă a sistemului de învăţământ prin proiectul Legii învăţământului preuniversitar, ca fiind un răspuns onest, coerent şi asumat la schimbările profunde din societatea românească.

În cadrul dezbaterii au fost clarificate o serie de aspecte esenţiale ce privesc transformările generate de aplicarea măsurilor de reformă din proiectul legii:

1. Consilierul şcolar trebuie să fie în fiecare şcoală pentru cartografierea nivelului de dezvoltare a copilului la începutul şcolarizării obligatorii

Se eficientizează parcurgerea cu succes a şcolarităţii în spriritul egalităţii de şanse. Consilierul şcolar, în şcoală, lângă elev, va creşte starea de bine a acestuia, fiind un sprijin real în alegerea celei mai bune strategii de învăţare, astfel încât elevul să-şi poată atinge potenţialul său maxim.

2. Consilierul şcolar trebuie să devină profesor consilier şcolar şi pilon în formarea elevului!

Centrul Naţional de Educaţie Incluzivă şi Direcţiile Judeţene de Învăţământ Profesional vor dezvolta programe de consiliere şi de orientare profesională şi vor sprijini consilierii şcolari pentru a deveni parteneri recunoscuţi în decizia elevilor privind parcursul academic şi profesional.

Consilierul şcolar se menţine ca funcţie didactică, prevăzută la art. 125 alin (1) lit. h) din proiect (cum este prevăzut şi în actuala Lege nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare) şi devine profesor consilier şcolar în cadrul compartimentelor de asistenţă psihopedagogică din unităţile de învăţământ de masă. Norma didactică a consilierului şcolar este corespunzătoare unui post de consilier şcolar în compartimentele de asistenţă psihopedagogică şi se stabileşte prin raportare la un număr de maximum 500 de elevi, maximum 500 de elevi şi preşcolari sau de maximum 300 de preşcolari şi nu prevede obligaţia de a desfăşura activitate de predare. Activităţile specifice normei didactice sunt stabilite de un regulament aprobat prin ordin al ministrului educaţiei.

Din punct de vedere al statutului profesional, consilierii şcolari sunt cadre didactice şi vor fi preluaţi ca titulari în unităţile de învăţământ în care aceştia, în prezent, au punctul de lucru, pentru că sunt în primul rând specialişti ai şcolii şi trebuie să fie parte a culturii organizaţionale a acesteia. Vor putea să-şi folosească direct experienţa şi pregătirea profesională pentru a optimiza serviciile compartimentului de asistenţă psihopedagogică în fiecare unitate de învăţământ. Prin alocarea de servicii de asistenţă educaţională în fiecare şcoală (ceea ce proiectul îşi propune să se realizeze, gradual), se creează premisa respectării principiului „echităţii” pentru un număr cât mai mare de copii consiliaţi, sprijiniţi şi orientaţi spre integrarea cu succes în societate.

Din punct de vedere metodologic vor fi îndrumaţi de inspectorul de specialitate din cadrul structurii de specialitate a Direcţiilor Judeţene pentru Învăţământ Preuniversitar, sub coordonarea Centrului Naţional pentru Educaţie Incluzivă.

Din punct de vedere administrativ, în calitate de cadre didactice titulare, încadrate în unitatea de învăţământ preuniversitar, consilierii şcolari vor fi subordonaţi directorului, în mod similiar cu ceilalţi colegi, cadre didactice titulare.

Din punct de vedere salarial, vor beneficia de aceleaşi drepturi prevăzute în proiectul legii pentru celelalte cadre didactice, la care se adaugă drepturile salariale specifice de care beneficiază în prezent. Potrivit proiectului legii pus în dezbatere – art. 106 (2), „în conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea cadrului didactic stagiar din sectorul educaţiei se realizează în raport cu complexitatea, responsabilitatea şi nivelul studiilor, într-un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat”.

Consilierii şcolari care în prezent ocupă un post în sistemul naţional de învăţământ şi care au specializări în profilul/domeniul psihopedagogie specială sau psihologie sau specializări în domeniul ştiinţe ale educaţiei sunt menţinuţi în funcţie pentru o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a noii legi, termen în care pot să parcurgă programe de formare profesională pentru dobândirea competenţelor de orientare şcolară.

4. Consilierul şcolar, profesorul logoped şi mediatorul şcolar vor face posibilă educaţia individualizată!

Educaţia va deveni individualizată, cu accent pe integrare, monitorizare şi progres, iar în centrul său vor sta elevul şi nevoile sale, pe care sistemul de învăţământ, prin-resursa de specialişti, are menirea de a le satisface. Proiectul legii consacră la nivel de obligaţie pentru cadrul didactic o mentalitate psihopedagogică deschisă. Pedagogia incluziunii va fi fundamentată pe trei piloni:

a. Educaţie specială;

b. Cerinţe educaţionale speciale;

c. Educaţia cerinţelor speciale.

Pedagogia incluziunii va fi operaţionalizată de către echipa multidisciplinară a fiecărei şcoli, al cărei coordonator va fi consilierul şcolar, tocmai pentru a continua integrarea cu INCLUDEREA, egalitatea de şanse cu ECHITATEA, monitorizarea cu INTERVENŢIA-SUPORT, progresul şcolar cu ADAPTAREA cu succes spre contextul/mediul social.

5. Compartimentele de asistenţă psihopedagogică vor fi implicate în procedura de stabilire a nivelului de sprijin!

Nivelul de sprijin necesar este stabilit de DJIP/DMBIP, cu avizul directorului unităţii de învăţământ, la propunerea specialiştilor din cadrul compartimentelor de asistenţă psihopedagogică, la începutul învăţământului obligatoriu, în baza unei evaluări de specialitate, prin teste standardizate conform unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educaţiei.

6. Fexibilitate şi adaptare continuă nevoii elevului prin orientare şi reorientare, ori de câte ori este nevoie.

Evaluarea se realizează corespunzător nivelului de vârstă şi de şcolarizare. În funcţie de evoluţia elevului, cadrul didactic care a lucrat cu acesta poate face propuneri de orientare şi reorientare între niveluri. Decizia de orientare/reorientare va fi reevaluată cel puţin la intrarea în învăţământul primar şi la finalizarea fiecărui nivel de învăţământ şi va include minimal informaţii privind nivelul de sprijin, toate serviciile de sprijin, interpretare şi asistenţă acordate, informaţii privind nevoia organizării diferenţiate a predării şi evaluării, alături de modalitatea de monitorizare şi evaluare a impactului intervenţiei.

7. Consilierul şcolar, profesorul logoped, mediatorul şcolar devin sursă şi resursă pentru fiecare elev al şcolii!

Consilierul şcolar, profesorul logoped, mediatorul şcolar sunt piloni în asigurarea „şcolii bune”, vor satisface nevoile de incluziune, nevoile socio-emoţionale şi educaţionale ale copiilor şi elevilor într-un mediu securizant, desegregat şi nediscriminatoriu.

8. Parteneriatul şcoală-părinţi-comunitate! Consilierii şcolari vor sprijini demersuri importante pentru sistemul de educaţie cum ar fi: prevenirea abandonului şcolar, educaţia parentală, prevenirea violenţei şi a bullying-ului, orientarea în carieră ş.a.

Se reconfigurează parteneriatul şcoală-părinţi-comunitate pe direcţii concrete de acţiuni comune în beneficiul copiilor/elevilor, crescând astfel gradul de implicare şi de răspundere în creionarea profilului vocaţional al elevului şi în parcursul educaţional al acestuia, ţinându-se cont de VALORI, INTERESE şi APTITUDINI în vederea orientării şcolare şi profesionale adaptate nevoilor şi particularităţilor individuale ale acestora.

9. Consilierul şcolar trebuie să fie factor de stabilitate şi echilibru pentru elev!

Proiectul de lege întăreşte rolul specialiştilor în consiliere şi asistenţă psihopedagogică prin integrarea acestora în comunitatea şcolii, oferindu-le stabilitate şi confort, dar şi posibilitatea de a fi factorul de stabilitate în parcursul şcolar al elevului, având în acelaşi timp şansa de evoluţie profesională în carieră.

10. Proces didactic diferenţiat!

Pentru nevoile individuale ale copilului şi elevului, toate resursele umane, instituţionale şi materiale conlucrează pentru a oferi: proces didactic diferenţiat, intervenţii calitative, activităţi complementare, suplimentare, adaptare şcolară şi curriculară, mediu educaţional responsabilizant.

Avem şansa de a construi împreună ECHITATEA în DIVERSITATE!

Ministerul Educaţiei este deschis oricărei propuneri constructive în spiritul discuţiilor de astăzi!

Sorin Mihai CÎMPEANU,
Ministrul Educaţiei

Sursa foto Sorin Mihai CÎMPEANU