29 noiembrie 2021

În atenţia reprezentanţilor asistenţilor personali şi sociali din Municipiul Focşani

Distribuie pe rețelele tale sociale:

SCRISOARE DESCHISĂ

În atenţia reprezentanţilor asistenţilor personali şi sociali din Municipiul Focşani

În dimineaţa zilei de vineri, 16 iulie 2021, ulterior discuţiei pe care am avut-o cu dumneavoastră, am primit şi solicitarea scrisă pe care aţi depus-o la registratura Primăriei Municipiului Focşani cu nr 69784/16.07.2021, pentru o şedinţă a Consiliului Local Focşani în regim de urgenţă.

Întrucât cunosc situaţia dumneavoastră (pe care am şi făcut-o cunoscută la nivelul opiniei publice în repetate rânduri, dar inclusiv şi Premierului României), în cel mai scurt timp posibil am întocmit documentaţia necesară pentru convocarea de îndată a Consiliului Local Focşani în cursul aceleiaşi zile, de la ora 14.30. Ordinea de zi a cuprins un singur punct – proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului general al Municipiului Focşani pe anul 2021.

Vă menţionez faptul că doar cu o zi în urmă, pe 15 iulie, avusese loc o altă şedinţă de Consiliu Local, ordinară de această dată, care cuprinsese de asemenea acest proiect de hotărâre care vizează bugetul local al oraşului nostru. Atunci consilierii locali PNL-USR au respins DIN NOU acest proiect, dar şi multe altele de interes local, fără să se gândească vreo clipă la consecinţele gestului lor.

Sincer să fiu, am sperat că pe 16 iulie vor fi înduplecaţi măcar de suferinţele dumneavoastră şi de situaţia disperată în care vă aflaţi, mai ales că în cursul dimineţii doamna viceprimar Dimitriu Ana-Maria se arătase interesată şi cât se poate de dispusă să vă ajute. Cel puţin la nivel declarativ.

Din păcate însă, la momentul votului, doamna viceprimar Dimitriu a uitat tot ceea ce vă promisese cu doar câteva ore mai devreme şi a picat proiectul de buget. La fel au votat şi colegii săi din PNL şi USR.

Singurii care au arătat că au înţeles durerea dumneavoastră şi au votat pentru un buget care să vă asigure drepturile care vi se cuvin au fost consilierii PSD, cărora le şi mulţumesc pentru gestul lor de omenie. Dar nu a fost de ajuns.

Miercuri, 21 iulie 2021, am încercat încă o dată să îi conving pe consilierii locali de urgenţa deblocării bugetului şi am convocat Consiliul Local Focşani pentru A ŞASEA OARĂ, tot cu un singur punct pe ordinea de zi – proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului general al Municipiului Focşani pe anul 2021.

Ce s-a întâmplat mai departe am văzut cu toţii – consilierii locali PNL au refuzat să voteze şi au fugit efectiv din sală! Prin gestul lor, liberalii au arătat că pur şi simplu NU LE PASĂ de situaţia în care aţi ajuns să fiţi puşi din cauza orgoliilor şi intereselor lor politice.

Trist dar adevărat! În România anului 2021, sănătatea şi chiar viaţa a sute de focşăneni de toate vârstele au ajuns să fie jucate la ruletă de 12 oameni mânaţi de interese care nu au nimic de a face cu interesul comunităţii noastre!

Tocmai de aceea vă scriu aceste rânduri şi vreau să vă asigur că voi continua să fac tot ceea ce ţine de mine, ca om şi ca Primar, astfel încât Municipiul Focşani să aibă în cele din urmă un buget LEGAL şi FUNCŢIONAL, iar dumneavoastră să vă primiţi LA TIMP salariile şi indemnizaţiile pe care le meritaţi, conform legii.

Cu respect şi compasiune,

Primar
Cristi Valentin Misăilă