24 octombrie 2021

În drum spre state din vestul Europei, ascunşi în automarfare

Distribuie pe rețelele tale sociale:

În ultimele 24 de ore, zece cetăţeni din Afganistan şi Siria care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, au fost depistaţi, ascunşi în două automarfare, de către poliţiştii de frontieră de la P.T.F Nădlac II.

În data de 19.04.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat controlul amănunţit asupra a două ansambluri rutiere, conduse de un cetăţean bulgar, respectiv un cetăţean turc. Şoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, diverse bunuri pentru societăţi din Olanda şi Finlanda.

Cu ocazia efectuării controlului, în interiorul compartimentelor de marfă, au fost descoperiţi, ascunşi printre marfa transportată, zece cetăţeni străini.

În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Afganistan şi Siria cu vârste cuprinse între 15 şi 57 de ani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.