Publicat: 20 Februarie, 2019 - 08:54

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis marţi, 19 februarie a.c., un mesaj în cadrul Galei de inaugurare a Anului Bursier 2019, desfăşurate la Teatrul Naţional Bucureşti. Mesajul a fost prezentat de către domnul Cosmin Marinescu, Consilier Prezidenţial - Departamentul Politici Economice şi Sociale.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

"Domnule Preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Domnule Director General al Bursei de Valori Bucureşti,
Domnule Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti,
Stimaţi reprezentanţi ai industriei financiare,

Mă bucur să adresez acest mesaj comunităţii financiare din România, cu prilejul Galei de Inaugurare a Anului Bursier 2019, un an care mi-aş dori să fie, cred că şi dumneavoastră, mai puţin "surprinzător" pentru economia noastră decât finalul anului trecut.

Anul 2019 este special pentru România, având în vedere exercitarea mandatului la Preşedinţia Consiliului UE. Ne aşteaptă decizii importante în dosare complexe ale agendei europene, cum ar fi negocierile privind Cadrul Financiar Multianual post-2020, reformele financiare la nivelul UE, dar şi provocări, precum cea a Brexitului.

Acesta este şi contextul în care, după eforturile susţinute din ultimii ani ale Bursei de Valori Bucureşti, piaţa de capital din România are perspective certe de promovare la statutul de piaţă emergentă.

Este important ca atât sectorul financiar, cât şi toţi actorii economici şi autorităţile guvernamentale, să conştientizeze importanţa unei asemenea promovări, cu toate beneficiile asociate unor fonduri de investiţii de zeci de ori mai mari decât în prezent. O premisă esenţială, indispensabilă pentru succesul acestui demers, ţine însă de încrederea investitorilor în politicile publice ale autorităţilor române.

Este vremea ca decidenţii să gândească obţinerea statutului de piaţă emergentă în termeni de obiectiv de ţară pentru piaţa de capital şi, ca atare, să îşi asume măsurile necesare îndeplinirii acestuia.

Doresc să felicit determinarea cu care instituţiile pieţei de capital din România au contribuit la dezvoltarea şi consolidarea sectorului autohton.

După începuturile modeste şi, pe alocuri, furtunoase din anii '90, piaţa de capital autohtonă dobândeşte o consistenţă tot mai ridicată şi începe să îşi revendice tot mai mult rolul său natural într-o economie modernă de piaţă.

Fără îndoială, cu toţii ne dorim să vedem cât mai multe companii la bursă, mai ales companii private româneşti, dinamice şi competitive.

Astfel, sunt binevenite demersurile de facilitare a prezenţei unui număr cât mai mare de investitori şi de creştere a lichidităţii pieţei, fie că ne referim la scăderea costurilor de tranzacţionare sau la lansarea pieţei de instrumente financiare derivate.

Doamnelor şi domnilor,

Contextul actual, european şi internaţional, indică nevoia unei abordări economice responsabile şi prudente. Principalele economii partenere ale României trec printr-o perioadă mai puţin fastă, de încetinire economică.

Datele statistice arată că şi economia noastră a încetinit semnificativ în 2018 faţă de 2017, evoluţie care trebuie să ridice semne de întrebare asupra premiselor bugetare ale anului curent.

Totodată, avansul economic de anul trecut a fost însoţit de creşterea inflaţiei, dar şi de adâncirea unor dezechilibre macroeconomice, precum deficitul comercial şi cel de cont curent. De exemplu, deficitul de cont curent a crescut agresiv în 2018, cu aproape 50%, în condiţiile în care investiţiile străine directe au avansat cu doar câteva procente.

Stimaţi invitaţi,

Sfârşitul anului 2018 a consemnat, la Bursa de Valori Bucureşti, cea mai amplă cădere a indicilor bursieri din întreaga perioadă post-criză, pe fondul măsurilor fiscale din OUG 114, care par să atenteze la stabilitatea şi sustenabilitatea financiară a României.

Este fără precedent o asemenea "rupere de ritm" pentru o economie aflată în creştere. Efectele negative ale acestor măsuri privesc şi Pilonul 2 de pensii, a cărui existenţă ajunge să fie pusă sub semnul întrebării, iar un sector vital precum cel energetic este de asemenea serios zdruncinat.

Un Guvern cu viziune pe termen lung ar trebui să înţeleagă importanţa unui sistem de pensii robust şi modern, bazat pe principiul contributivităţii personale. Totodată, fondurile acumulate în Pilonul 2 reprezintă surse majore de investiţii pe piaţa de capital.

Doamnelor şi domnilor,

Politicile sănătoase şi predictibile reprezintă un ingredient esenţial pentru susţinerea iniţiativei private şi creşterea competitivităţii economice.

Din păcate, companiile şi cetăţenii au resimţit, în ultima perioadă, politici fiscale hazardate şi intempestive, insuficient pregătite, cu grave efecte negative la nivelul încrederii în economie.

Am solicitat permanent, aşa cum aţi făcut şi dumneavoastră, predictibilitate în conduita fiscală. În acest sens, avem nevoie de abordări responsabile, nu de pseudo-soluţii, utile politic unora - pe termen scurt, dar dăunătoare tuturor - în perspectivă. Astfel de abordări, care nu ţin cont de realităţile economiei de piaţă, sunt sortite eşecului.

România trebuie să iasă din cercul vicios al experimentelor promovate de unii economişti autoproclamaţi vizionari, dar ale căror viziuni se pot dovedi falimentare, în cele din urmă.

Pentru un succes economic de durată al României avem nevoie de politici sănătoase, responsabile, alături de întărirea statului de drept şi de asigurarea independenţei instituţiilor de reglementare.

Doamnelor şi domnilor,

Dumneavoastră, sectorul financiar, împreună cu instituţiile de reglementare, aveţi un rol esenţial şi în ceea ce priveşte educaţia financiară a publicului larg. Cultura financiară redusă îi expune pe clienţii dumneavoastră şi pe cetăţeni, în general, în raport cu anumite evoluţii sau decizii de politică economică.

Susţinerea educaţiei economice şi a incluziunii financiare a populaţiei merită o atenţie deosebită din partea dumneavoastră, mai ales în era digitală actuală.

Este foarte important ca cetăţenii să perceapă beneficiile accesului la un sistem financiar modern, prin produse financiare cât mai avantajoase şi uşor de utilizat.

Consolidarea economiei de piaţă nu poate avea loc fără domnia legii. Vă asigur că voi continua să apăr cu determinare valorile statului de drept şi ale economiei de piaţă.

Vă urez un an plin de reuşite şi vă încurajez să evoluaţi în continuare, neabătuţi, pe linia dezvoltării pieţei de capital din România.

Vă mulţumesc!"

Departamentul Comunicare Publică

Tag-uri Nume: