Publicat: 9 Iulie, 2020 - 12:42
Share

Marți, 8 iulie 2020, a fost semnată recepția de terminare a lucrărilor pentru investiția în platforma comunală pentru gunoiul de grajd din comuna Batoș, județul Mureș. Platforma urmează să fie exploatată de autoritatea locală, în beneficiul crescătorilor de animale din zonă, cu ajutorul utilajelor deja furnizate: tractor, două remorci, încărcător frontal, mașină de împrăștiat compostul și cisternă vidanjă.

Comunitățile unde există gospodării sau mici ferme în care se cresc animale se confruntă cu lipsa capacităților de stocare a bălegarului. Pus la întâmplare, acesta poluează apa subterană și pe cea de suprafață, prin scurgerile fracției lichide. În acest context, platformele comunale pentru depozitarea gunoiului de grajd sunt soluțiile ideale pentru comunitatea crescătorilor de animale.

Capacitatea de stocare a platformei de la Batoș este de 2.505 metri cubi pe an și a fost calculată, încă din faza de proiectare, ținând cont de numărul de animale existente în comună. Astfel nevoile locale de depozitare și compostare a gunoiului de grajd sunt acoperite, inclusiv în perioada de interdicție a împrăștierii acestuia, așa cum este prevăzută de Codul de Bune Practici Agricole (noiembrie – martie).

 „Problema depozitării în condiții de siguranță a gunoiului de grajd rămâne una din preocupările centrale ale proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Prin această finanțare, Ministerul oferă autorităților locale beneficiare, un sistem integrat de management al gunoiului de grajd produs în zonă, constând în platforma comunală și setul de utilaje necesar operării acesteia. Modul de operare a investiției este lăsat la latitudinea beneficiarului, care cunoaște cel mai bine specificul local, iar specialiștii noștri oferă consultanță și recomandări, pentru a maximiza eficiența activității” – a declarat Costel Alexe, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Valoarea totală a platformei este de 2.015.956 lei, inclusiv TVA. Eforturile investiționale au fost suportate în proporție de aproximativ 95,5% de către MMAP, contribuția locală a comunei Batoș fiind de aproximativ .4,5% și constând în contravaloarea serviciilor de proiectare. Investiția urmează să fie monitorizată de către MMAP, pe toată durata de viață a acesteia.

Beneficiarii investițiilor făcute în cadrul proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” sunt exclusiv UAT-uri, care au fost selectate în cadrul unui program competitiv de finanțare.

Comuna Batoș este a treia din județul Mureș care beneficiază de investițiile Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, după Crăiești și Gornești, finalizate în perioada 2008-2017. Până la finalul lunii martie 2022 vor mai fi construite, numai în județul Mureș, încă patru platforme, în localitățile Bichiș, Iernut, Miercurea Nirajului și Tăureni. O hartă completă a platformelor comunale pentru gunoiul de grajd se găsește aici: https://apanoastra.ro/platforme-de-gunoi-de-grajd. Tot pe această pagină web se găsesc informații foarte utile pentru fermieri, cum ar fi calculatorul pentru dimensionarea unei platforme individuale pentru stocare gunoiului de grajd și indicații pentru construcția, cu costuri foarte mici, a unei platforme individuale cu folie impermeabilă, destinată depozitării temporare a bălegarului.

Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Proiectul este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate peste 80 de comunități locale.

Tag-uri Nume: 

Tag-uri Institutii: