Publicat: 23 Februarie, 2020 - 15:08
Dar care a produs o cantitate semnificativă de fum

În cursul zilei de azi, 23 februarie, la ora 6:46, la centrala de incendiu a Aeroportului Internațional Henri Coandă”, s-a înregistrat producerea unui incendiu în zona restaurantelor din parterul zonei de îmbarcare a pasagerilor.

La ora 6:48, la locul incendiului au ajuns pompierii aeroportului, care au constatat degajare de fum de la hota de evacuare a aerului viciat a unuia dintre restaurante și au intervenit imediat cu 30 de stingătoare cu praf de 6 litri și 6 stingătoare de 50 litri.

După alte două minute, personalul aeroportului a dirijat pasagerii către o altă zonă a terminalului, apropiată, până la stingerea definitivă a incendiului, care, deși s-a dovedit a fi unul minor, a produs o cantitate semnificativă de fum.

A fost anunțat totodată ISU, care a intervenit în timp util, activitatea în zonă fiind reluată la ora 7:44, cu excepția restaurantului unde s-a produs incendiul.

Menționăm că nu s-au înregistrat persoane cu probleme medicale ca urmare a acestui incendiu, iar traficul aerian pe aeroport nu a fost afectat - nicio cursă aeriană nu a înregistrat întârzieri.

Tag-uri Institutii: