Publicat: 28 Octombrie, 2013 - 09:37

Luni începe instalarea elementelor din scutul american antirachetă, la Deveselu. Traian Băsescu, Mircea Duşa, dar şi oficiali americani și din partea NATO vor participa luni la ceremonia oficială de marcare a începerii lucrărilor la Baza Deveselu.

UPDATE 13:00 Traian Băsescu: Asistăm la integrarea României în sistemele NATO. Vă doresc tuturor satisfacţia pe care o am

"Faptul că SUA şi NATO sunt reprezentate la un nivel atât de înalt este dovada importanţei acestui eveniment pentru dumneavoastră. Pentru noi, românii, evenimentul de azi poate are o semnificaţie mai adâncă, ce se referă la integrarea României în sistemele şi structurile NATO, care va asigura una dintre cele mai perfecţionate soluţii de protejare a cetăţenilor europeni şi americani împotriva atacurilor balistice. Mai mult, semnificaţia evenimentului de azi arată că aliaţii noştri au capacitatea să îşi apere cetăţenii de orice tip de ameninţare. Vă doresc tuturor satisfacţia pe care o am eu azi, a datoriei împlinite", a spus Traian Băsescu,luni, la ceremonia de marcare a demarării lucrărilor.
 

UPDATE 12: 40 James Miller, adjunctul secretarului Statelor Unite pentru politica de apărare: România s-a transformat în unul dintre cei mai de încredere și capabili parteneri”

Scutul ”reprezintă o extraordinară realizare pentru România, realizare de care trebuie să fiți mândri”, a spus Miller.

”Pentru Statele Unite, România s-a transformat în unul dintre cei mai de încredere și capabili parteneri”, a continuat el.

”E o țară care exportă securitatea pretutindeni. România de astăzi reflectă parteneriatul pe care îl are cu SUA. Vedem un mare potențial în construcția pe viitor a acestei relații. Ziua de azi marchează un element esențial pentru alianță”, a susținut adjunctul secretarului SUA.

La eveniment participă şi secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu și alți oficiali români.

Delegația americană va fi condusă de James Miller, adjunctul secretarului apărării pentru politica de apărare, și va include alți înalți oficiali din cadrul Departamentului Apărării, Departamentului de Stat și comandamentelor forțelor americane din Europa.

Din partea Alianței Nord-Atlantice participă ambasadorii Alexander Vershbow, secretar general adjunct, și Sorin Ducaru, asistent al secretarului general al NATO pentru amenințări emergente de securitate.

Vor fi prezenți, de asemenea, reprezentanți ai Ministerelor Afacerilor Externe din Polonia și Turcia, state care găzduiesc sau vor găzdui componente ale sistemului american de apărare împotriva rachetelor balistice și care contribuie, astfel, la sistemul antirachetă al NATO.

Jurnaliştii de la Ziua Veche au intrat în posesia unor schiţe ale amplasării sistemului de care în mare parte se vor ocupa doar americanii.

Instalaţiile primului sistem de apărare antirachetă din Europa vor costa peste 130 de milioane de dolari.

Aşa vor arăta modulele în interiorul cărora vor fi instalate cele trei baterii a câte opt rachete interceptoare.

Ceea ce înseamnă că acestea vor fi amplasate la sol şi nu în buncăre sub pământ cum se crezuse iniţial. Dacă în prima etapă românii au fost cei care s-au ocupat de construcţia unor facilităţi temporare pentru Baza de la Deveselu în schimbul a 3 milioane de dolari, în faza a doua intră în scenă doar americanii.

Pentru întregul proiect al scutului, Comandamentul Naval al SUA a încheiat un contract de aproape 6 milioane de dolari cu o firmă de peste ocean pentru servicii de mentenanţă.

Investiţiile nu se opresc însă aici. Pentru construirea instalaţiilor primului sistem de apărare antirachetă din Europa, o altă companie americană va primi 134 de milioane de dolari.

"Sistemul de apărare antirachetă AEGIS Ashore, localizat pe un teren de aproximativ 108 hectare, va contribui în mod substanţial la oferirea unei protecţii teritoriilor europene din partea NATO, inclusiv României. Această atribuire a contractului demonstrează atât capabilităţile tehnice puternice şi în domeniul managementului de proiecte ale KBR, cât şi capacitatea noastră dovedită de a implementa proiecte mari şi provocatoare din punct de vedere tehnic în lume", a declarat Andy Summers, preşedinte KBR Infrastructure, citat de Ziua Veche.

Cu alte cuvinte, americanii vor muta structura unei clădiri de patru etaje, unde va fi instalat un radar, de pe Coasta de Est a Statelor Unite în România. De asemenea, firma va construi în ţara noastră drumuri, clădiri pentru asistenţă şi utilităţi menite să susţină sistemul AEGIS.