19 august 2022

Începând cu anul viitor bugetul alocat Armatei va fi de 2,5%

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Preşedintele Klaus Iohannis a anunțat, miercuri, că începând cu anul viitor bugetul alocat Armatei va fi de 2,5%.
„Toată lumea a fost de acord că este nevoie de bani mai mulţi pentru a garanta securitatea României şi pentru a garanta modernizarea Armatei. Am decis împreună şi această discuţie – vă amintiţi probabil – a pornit din CSAT să alocăm 2,5% din PIB pentru Apărare, acest lucru se va întâmpla începând cu bugetul următor, pe anul 2023 şi cu siguranţă vorbim aici despre un plan care va dura cel puţin zece ani, fiindcă aceste acţiuni de modernizare, de dotare, de pregătire superioară a militarilor nu se întâmplă într-un an sau doi”, a afirmat preşedintele Klaus Iohannis, înaintea participării la Summitul NATO de la Madrid.

Sursa foto Administrația Prezidențială