Publicat: 19 Aprilie, 2013 - 10:57
Share

Social-democraţii din PSD se reunesc în Congres, vineri şi sâmbătă, pentru a-şi alege conducerea. Se preconizează că Victor Ponta va câştiga încă un mandat în funcţia de preşedinte al partidului, iar Liviu Dragnea are rezervată funcţia de
preşedinte executiv al organizaţiei. Evident, Ion Iliescu rămâne preşedintele de onoare al social-democraţilor.

Pentru functia de presedinte al PSD mai candidează si Andrei Alexandru, membru de partid la filiala PSD Sector 2.

Secretar general al social-democratilor va fi Andrei Dolineaschi. Numirea va fi validata de CExN la propunerea presedintelui partidului.

Social democraţii au vacante 16 posturi de vicepreşedinte: opt la nivel naţional şi alte opt la nivel regional.

Vicepresedintii la nivel de regiuni vor fi votati doar de catre delegatii din judetele din zona respectiva, iar cei de pe lista nationala vor fi alesi de catre toti participantii.

Titus Corlatean, Nicolae Banicioiu, Dan Sova, Constantin Nicolescu, Dan Nica, Marian Vanghelie, Constantin Nita, Gheorghe Bunea Stancu, Silvian Ciuperca şi Ion Calea doresc o poziţie de vice national.

Pentru Regiunea S-V sunt în cursa pentru vicepresedinte: Ion Prioteasa (presedinte CJ Dolj), Adrian Duicu (presedinte CJ Mehedinti), Ion Calinoiu (presedinte PSD Gorj), Paul Stanescu (presedinte CJ Olt) si Ion Calea (presedinte CJ Valcea). Olguta Vasilescu (primarul Craiovei) candidează pentru o functie de vice la nivel national.

Pentru Regiunea S-E candidează Marian Oprisan (presedinte CJ Vrancea), Nicusor Constantinescu (presedinte CJ Constanta). şi Constantin Boscodeala (primarul Buzaului). Dan Nica va candida la o functie de vice national.

Pentru Regiunea Sud candidează Mircea Cosma (presedinte CJ Prahova) şi Silvian Ciuperca (presedinte CJ Ialomita). Constantin Nicolescu candideaza pentru o functie de vice national.

Pentru Regiunea Centru s-au anunţat Mircea Dusa si Ioan Cindrea (presedinte CJ Sibiu). Constantin Nita va candida pentru o functie de vice la nivel national.

În celelalte regiuni,aspirantii nu au contracandidati. Este cazul Regiunii N-E, unde pretendent este Gheorghe Nichita, Regiunea N-V, unde aspirant este Ioan Rus si Regiunea Bucuresti-Ilfov, a carei functie de vicepresedinte este dorita de Robert Negoita.

De asemenea, in Regiunea Vest, candidează Titu Bojin (presedite CJ Timis). Aici ar putea intra în cursă si Ion Mocioalca, scrie presa locala.

Pentru cele cinci functii de reprezentant in Biroul Politic National, care vor reveni femeilor candideaza Ecaterina Andronescu, Olguta Vasilescu, Rovana Plumb, Corina Cretu si Gabriela Firea.

Votul la congres va fi electronic.