30 septembrie 2022

Începe livrarea celor nouă autobuze electrice care vor intra în flota Tursib pentru traseele 5 şi 13

Distribuie pe rețelele tale sociale:

„Flota Tursib numără în prezent 110 autobuze noi, prietenoase cu mediul. Încă nouă autobuze, electrice, vor completa modernizarea transportului public pe care ne-am concentrat în ultimii 4 ani. Vom continua pe această direcţie pentru că reamintesc că avem depus un proiect în parteneriat cu 9 localităţi din jurul Sibiului pentru a cumpăra 36 de autobuze electrice care să deservească transportul în zona periurbană.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Cele nouă autobuze electrice au fost achiziţionate pentru Sibiu de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea acestei investiţii este 27,94 milioane de lei, producătorul fiind Solaris Bus & Coach din Polonia.

Autobuzele vor fi livrate etapizat, în perioada iulie – septembrie, primul sosind în Sibiu la finalul săptămânii trecute. Acestea au următoarele caracteristici:
– O lungime de 12 metri, cu trei uşi duble pentru îmbarcare/debarcare, oferind 82 de locuri pentru pasageri
– Autonomie de 102 km cu o încărcare a bateriei
– Dotări pentru confortul pasagerilor: rampă pentru accesul persoanelor care se deplasează cu cărucior rulant sau cu cărucior pentru copii, sistem audio-video pentru informarea călătorilor, aer condiţionat şi încălzire, echipamente pentru WiFi şi prize USB pentru încărcarea aparatelor mobile
– Dotări pentru o gestionare eficientă: sistem de diagnosticare electronic, sistem de management al traficului care transmite date în timp real de pe traseu către autobaza Tursib, echipamente pentru numărarea călătorilor, sistem de supraveghere video

Împreună cu autobuzele au fost livrate şi trei staţii de încărcare rapidă, două urmând să fie instalate în Piaţa Gării şi una la autobaza Tursib. De asemenea, s-au livrat nouă staţii cu încărcare lentă care vor fi instalate în autobaza Tursib pentru încărcarea peste noapte a autobuzelor. Mijloacele noi de transport vor fi introduse pe trasee după parcurgerea procedurilor de recepţie şi înmatriculare şi după instalarea în teren a staţiilor de încărcare.

Serviciul Comunicare
Primăria Municipiului Sibiu

Sursa foto Facebook Primăria Municipiului Sibiu