22 septembrie 2021

Începe New Regional Cultural Cooperation 2021

Distribuie pe rețelele tale sociale:

Pe 14 septembrie începe New Regional Cultural Cooperation 2021 (NRCC): Together, we matter, un program destinat sectorului cultural lansat de EUNIC Romania, în parteneriat cu EUNIC Serbia şi EUNIC Moldova, cu sprijinul EUNIC Global.

New Regional Cultural Cooperation (NRCC) 2021 este un program profesional destinat dezvoltării competenţelor şi soluţiilor pentru sectorul cultural, prin stimularea schimbului şi cooperării regionale în Europa Centrală şi de Sud-Est. Principalul său obiectiv este consolidarea sectorului cultural şi creşterea competenţelor operatorilor culturali din Republica Moldova, România şi Serbia.

Ca urmare a apelului de înscriere, lansat în luna august, au fost selectaţi 16 participanţi din peste 50 de candidaturi depuse. În perioada 14 septembrie – 19 septembrie, aceştia vor avea parte de un program intensiv de ateliere, networking, schimb de experienţă şi bune practici, alături de traineri cu experienţă în domeniu din România, Moldova, Austria, Polonia, Republica Cehă, Serbia, Belgia.

Focusul tematic al New Regional Cultural Cooperation 2021 este solidaritatea: Together we matter/ Împreună contăm. Publicul este invitat să participe la conferinţele publice din cadrul programului, care vor avea loc în datele de 14, 16 şi 17 septembrie, după cum urmează:

Primul eveniment va avea loc în deschiderea programului, pe 14 septembrie, de la ora 19.00, alături de artistul media, regizorul, coregraful şi compozitorul Klaus Obermeier (AT) care va susţine o conferinţă cu tema Interactive Space.

Conferinţa lui Klaus Obermaier va oferi o imagine de ansamblu asupra experienţei sale de lucru cu tehnologii interactive în artele spectacolului, muzică şi instalaţii. Accentul este pus pe proiectul de cercetare artistică „(St) Age of Participation”, o cooperare cu Ars Electronica Futurelab. Acesta examinează forme inovatoare de participare a publicului la arta media pe scenă şi este o referinţă la paradigma reală a social media şi a culturii de colaborare.

– Event: https://fb.me/e/6BZJD8Owb
– Unde: Rezidenţa BRD Scena 9, Strada Ion Luca Caragiale 32
– Când: 14 septembrie, între orele 19.00-20.00
– Lectura face parte din programul Where Art Thou?

Where ART Thou? Este un program al Rezidenţa BRD Scena9, dezvoltat în parteneriat cu Festivalul Amural şi Festivalul Simultan, finanţat prin Fundaţia9 şi reţeaua EUNIC România.

Light Art: Public Space | Art & Technology – este titlul prezentării susţinută de Răzvan Pascu, light artist şi manager cultural, care va avea loc pe 16 septembrie, de la 19.00.

În conferinţa (sau intervenţia) intitulată Light Art: Public Space | Art & Technology, Răzvan va vorbi despre folosirea luminii în artele vizuale ca substanţă, ca material cu care se poate lucra, dar şi despre experienţa sa ca director artistic şi co-fondator al festivalului vizual Amural.

Ce înseamnă să fii artist, dar şi curator, şi cum se poate lucra cu lumina în spaţii publice, care este filozofia din spatele Amural, care a devenit o platformă pentru artişti vizuali şi digitali şi este acum mai mult decât un festival, sunt câteva din subiectele care vor fi abordate pe 16 septembrie.
– Event: https://fb.me/e/12rm4JAbe
– Unde: La Goethe-Institut, Pavilionul 32, Calea Dorobanţi 32
– Când:16 septembrie, între orele 19.00-20.00
– Lectura face parte din programul Where Art Thou?

Round Table on Cancel Culture cu Nora Dorogan (MD), Erwin Kessler (RO), Virgil Niţulescu (RO), Joachim Umlauf (DE) este al treilea eveniment public, la care publicul este invitat pe 17 septembrie, de la ora 18.00.

Este fenomenul Cancel Culture bun sau rău? Mişcarea Cancel Culture sau Call-Out Culture este percepută în general ca o formă modernă de excludere în care cineva este expulzat din cercurile sociale sau profesionale – fie că este online, pe reţelele sociale sau în persoană. După ce numeroase cazuri de shaming online au devenit cunoscute pe scară largă, termenul „cancellation” a fost din ce în ce mai folosit pentru a descrie acest tip de acţiuni. Dezbaterea îşi propune să sublinieze rezultatul acţiunilor cancel culture generate de evenimente recente naţionale şi internaţionale şi să găsească cele mai bune modalităţi de a contracara discursurile / acţiunile / poziţiile / declaraţiile publice care manipulează opinia publică, promovând adesea ştirile false, apelând la sentimentul de solidaritate al sectorului cultural pentru păstrarea valorilor culturale comune.
– Event: https://fb.me/e/1H9UAekBd
– Unde: La Goethe-Institut, Pavilionul 32, Calea Dorobanţi 32
– Când:17 septembrie, între orele 18.00-19.00

La finalul New Regional Cultural Cooperation (NRCC) 2021 va avea loc un incubator de proiecte în Belgrad, în perioada 3-7 noiembrie 2021. Participanţii la program vor putea să prezinte idei şi să dezvolte proiecte transfrontaliere, cu sprijinul unor finanţări oferite de reţeaua EUNIC şi al partenerilor săi.