Publicat: 19 Octombrie, 2020 - 13:42
Share

Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă, începând de vineri, 23, până duminică, 25 octombrie 2020, între orele 10 şi 18, la Târgul de Sânmedru - de antichităţi ţărăneşti, la care vor participa aproximativ 40 de colecţionari din toată ţara cu lucruri vechi, de colecţie. Puse unele lângă celelalte, obiectele prezentate la târg formează o poveste frumoasă şi impresionantă din viaţa rurală, din vremuri care încep cu "a fost odată ca niciodată".

Vizitând acest târg, veţi avea o imagine vie a ceea ce a însemnat gospodăria ţărănească în ansamblul ei, invitându-vă să salvăm împreună obiectele de la uitare şi degradare şi să le reintroducem într-un circuit al civilizaţiei urbane contemporane.

În cadrul târgului de la Muzeul Ţăranului, veţi putea admira şi cumpăra: piese de costum ţărănesc, ţesături de interior (covoare, ştergare, feţe de pernă şi feţe de masă),
icoane pe lemn şi pe sticlă, cruci, pristolnice, podoabe, mobilier crestat, pictat (lăzi de zestre, mese, scaune, blidare, lingurare, dulapuri), ceramică, doniţe, vase din lemn, putinei, căuce,
furci şi roţi de tors, fuse, vârtelniţe, felinare, ceasuri, candelabre, piuliţe şi râşniţe de alamă, dar şi publicaţii socio-etnografice din perioada interbelică, bancnote vechi, timbre cu subiecte etnografice...

Alături de anticari, Galeria de Artă Ţărănească scoate în curte obiecte care mai de care mai încântătoare: haine de sărbătoare, ştergare din bumbac, scoarţe, lepedeie şi feţe de masă; ploşti, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri şi alte meşteşuguri.

Vizitatorii sunt invitaţi să răsfoiască, să citească şi să-şi îmbogăţească biblioteca cu publicaţiile Muzeului: cărţi cu teme etnologice, cărţi-obiect, albume ori revista Martor.

De asemenea, îmbiem publicul cu prăjituri, turtă dulce, cozonaci şi miere, dar şi cu bragă sau ţuică. Nu vor lipsi nici plantele de leac sau ghivecele cu flori.

Preţul biletului de intrare la târg: adulţi - 8 lei; pensionari - 4 lei; elevi şi studenţi, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau uşor - 2 lei

Coordonatorii târgului: Oana Constantin şi Simona Hobincu

***

Sfântul Dumitru sau Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpâneşte Sfântul Gheorghe şi cealaltă jumătate el.

Este ziua soroacelor pentru tot felul de înţelegeri între slugi şi stăpâni, chiriaşi şi proprietari, cei care dau şi cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere şi de ceartă.

Nu se lucrează de Sfântul Dumitru - deloc. Stânele se desfac şi oile pleacă la vale. Ca să afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Dacă se aşază pe el o oaie neagră, iarna va fi blândă, dacă oaia e albă, iarna va fi cu multă zăpadă.

Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor româneşti, Bucureşti,

Editura Humanitas, 1998.

Legenda spune că Dumnezeu i-a chemat la El să le încredinţeze cheile vremii, pe Sângeorz şi Sâmedru: "Iaca de acum vă încredinţez vouă cheile vremii şi la porunca mea aveţi să închideţi mai devreme sau mai târziu, vremile anului. Sfinţii au primit cheile şi unul a plecat în dreapta, şi unul în stânga. Când se aude troncănit de broaşte, Sângeorzul întinde mâna şi ia cheile din mâna lui Sâmedru, şi mereu închide iarna cu o cheie, iar cu cealaltă deschide primăvara, vremurile bune, căci prin glasul broaştei a primit o veste şi poruncă de la Dumnezeu. Când păsările călătoare sunt duse de la noi, când nu se mai aude troncănit de broască, Sâmedru întinde mâna şi primeşte cheile de la Sângeorzul, apoi cu grabă închide vremea bună cu o cheie şi cu cealaltă deschide iarna. Ei poartă cheile la brâu, ca nu cumva să le fure cineva din uşile vremii şi să se joace cu vremea cum le place."

Simion Florea Marian, Sărbătorile la români. Studiu etnografic, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 1994.