Publicat: 23 Martie, 2014 - 17:39

În perioada 23 martie - 13 iunie 2014 (exceptând perioada de Paşte şi 1 Mai), Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural ANTREC România lansează o nouă ediţie a programului ''Vacanţă la ţară''.

Programul se adresează tuturor categoriilor de turişti, care vor avea ocazia de a descoperi viaţa satului, tradiţiile locurilor respective, ospitalitatea specifică acestui tip de turism şi, nu în ultimul rând, pot servi o masă tradiţională cu bucate specifice fiecărei zone pentru care vor opta.

Tarifele la pensiuni de 2 margarete vor fi de 175 lei/persoană (150 lei/ persoană + 15% comision agenţie), la pensiuni de 3 şi 4 margarete de 225 lei/persoană (195 lei/ persoană +15 % comision agenţie) şi la pensiuni de 5 margarete de 290 lei/persoană (250 lei/persoană + 15% comision agenţie).

În tarif sunt incluse 5 nopţi cazare în cameră dublă, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică.

Sejurul se va încheia în ziua de vineri. Fiecare pensiune participantă în acest program va oferi din partea casei micul dejun.